Farse cu final pierzător, farse cu final fericit

• Ha-he-hi-ho-hu-hă-hî • Farsa e bună dacă victima simte epilogul ca pe o uşurare, nu ca pe o decepţie • Şi azi regret maşinuţa existentă numai în păcăleala din copilărie •

Am simţit gustul amărui al farselor cu final pierzător şi mi-am jurat să nu le fac niciodată altora. Farsa cu final pierzător este acea glumă proastă în care, pe parcursul jocului pe care tu încă nu ştii că ţi l-au regizat alţii, crezi că vei avea parte, curînd, de o bucurie, ca să descoperi, la final, cînd farsorii îţi dezvăluie, hăhăind, regia, că n-ai cîştigat nimic, c-a fost o păcăleală, ha-he-hi-ho-hu-hă-hî! Rîzi trist, plângi în pumni şi te gîndeşti toată viaţa ce bine era dacă se întîmpla chiar să fie adevărat ce ţi-au spus inabilii amici, cu pretenţii de umor straşnic: că ai cîştigat o maşină la care te-ai zgâit numai în poze, că ai primit o moştenire de la un unchi necunoscut, că te-au promovat la serviciu şi devii, în fine, din împilat, împilător, că s-a găsit un mecena care să-ţi preia toate datoriile foste, prezente şi viitoare şi că ţi-a răsărit în viaţă o instanţă miraculoasă, în stare să-ţi transforme iluziile în realităţi şi să-ţi dea celebritatea, sănătatea şi - de ce nu? - nemurirea, ca bonus. Cu hotărâre definitivă, irevocabilă şi executorie.
Nu! Farsa trebuie făcută mereu invers! De la rău spre bine. Îl păcăleşti pe om că fiscul i-a trimis o hîrtie cu datorii care-l vor obliga să-şi vîndă casa şi să vezi ce fericit va fi cînd va descoperi că nu e aşa. Îl păcăleşti că patronul l-a dat afară şi stai pe fază să nu pierzi clipa cînd va ţopăi, dînd cu capul în tavanul fals de gipscarton, cînd va observa că nimeni nu-i închide uşa în nas la muncă. Îi spui unui microbist oltean că echipa lui a luat bătaie cu 6-0 de la Dinamo (ce umilinţă poate fi mai mare decît să te mănînce cîinii!), cînd, de fapt, juveţii i-au luat ei pe căţei în lesă şi le-au dat numai praz până la finalul campionatului, nu viceversa. Îi spui femeii iubite că a fost doar o încercare când i-ai aruncat bomba că ai fost cu alta, pentru că tu nu poţi trăi decât cu ea, pentru ea şi prin ea. Farsa e bună dacă victima simte epilogul ca pe o uşurare, nu ca pe o decepţie.
Eu însumi am fost pentru prima dată decepţionat până în măduvă cînd, pe la patru ani, soră-mea, care avea şase ani, m-a chemat repede în hol, că un vrăjitor mi-ar fi lăsat pe covor o maşină roşie cu telecomandă. Cât de mare? - am întrebat-o, palid de fericire, cu buzele uscate. “Uite-atîta!”, mi-a arătat soră-mea, cu palmele încercând să i se-apropie la spate. Am alergat disperat s-o iau şi am început să plîng cînd am văzut că nu mă aştepta decît covorul. Cu soră-mea pe el, stînd cu mîinile în şolduri, peste rochiţa plisată care o făcea să se simtă mai balerină decît era. I se făcuse milă de mine şi ştia că poartă răspunderea cearcănelor mele. Vrând să dreagă încurcătura şi să nu mai lăcrimez fiere cu o disperare care-mi creştea în timp real, ca bambusul, Ioana a fost pompierul care încurcă găleţile şi aruncă în flăcări benzină. A răsucit, fără să vrea, panicată, cuţitul în rană: “Stai, măi, nu urla, c-a făcut-o puţin să dispară, dar vine-napoi...”. Mi s-au reaprins speranţele. Arsenalul de noi păcăleli (vreo două) s-a terminat în câteva minute, maşina n-a apărut, iar lacrimile mele cu sughiţuri mi-au deschis cratere care au bolborosit luni de zile. Şi acum îmi pare rău că n-a venit cu jucăria nici Vrăjitorul din Oz, nici vreun şaman al farselor amărui, al cacofoniilor şi al ligamentelor, Vrăjitoarea de lîngă Oz şi harapul de lîngă oază.
Acum cîteva decenii, Bacovia nu avea nici o reţinere să spună despre el însuşi că veacul l-a făcut “atît de cult”, încît se uită “peste oameni”. Azi, veacul nostru comercial ne-a făcut atît de clienţi (şi de inculţi), încît ne luăm numai după farse, ne uităm aproape numai după promoţii şi căutăm nu câştigul din adânc, ci beneficiul pe loc, temeinic cât ambalajul de celofan. Iar premiile anunţate se amână mereu, pentru că nimeni nu dă decât în propriul profit.
Eu i-am rămas frate Ioanei şi fără maşinuţa de la vrăjitor - ce alternativă aveam? -, dar ce mă fac cu lumea de cumpărători-vânzători-farsori din jur? Toate drumurile de dus sunt pline de speranţe. Toate drumurile de întors se îneacă în noroiul deznădejdii. Farsele lucrează în trei schimburi, coloşii rezistă bine-mersi chiar şi după ce dau tunuri piticilor care tot ei se întorc şi cer iertare, iar eu am uitat jurământul că n-o să fac decât farse cu final fericit. Şi decontez zilnic cu lacrimi, noduri în gât, nostalgii şi fire albe toate păcălelile care credeam că nu mi se vor întoarce împotrivă.