20 martie 2008

Ipocrizie

Părinţii care îşi trimit copiii
la culcare
după amiaza
şi seara, foarte devreme,
nu o fac
numai pentru sănătatea celor mici.

Ei vor,
atât cât le mai este cu putinţă,
să fie liberi,
să fie liniştiţi,
eventual să mai facă prunci
pe care să-i trimită
devreme,
la culcare.

Părinţii care îşi trimit copiii
la culcare
după amiaza
şi seara, foarte devreme,
sunt copiii care au crescut
şi au uitat
jurământul
pe care l–au făcut
sub pătură,
când erau mici,
iar părinţii îi trimiteau
la culcare prea devreme,
mult prea devreme,
legământul
că nu-şi vor trimite
niciodată
copiii la culcare
devreme,
prea devreme.

Andrei, ipocrit şi sincer ca oricare altul, dar dând ofrandă aceste versuri inegalabililor Annamoon, Annamoe şi Atha, precum şi celor cu picioarele pe pământ

20 de comentarii:

elena spunea...

Cand eram foarte mica nu realizam de ce trebuie sa ma duc la culcare prea devreme, in mintea mea rataceau papusile si cariocile tocite, bicicleta albastra si balta permanenta din fata casei bunicii mele, obiecte promise de fiecare data cand tentativele mamei sau ale bunicii de a ma urni in pat, esuau. Adormeam greu, aproape fortat, fara vise si niciodata mai mult de doua ore. De multe ori, stateam cu ochii inchisi, fara sa adorm, doar imaginadu-mi ca sunt in curte, la joaca, desenand figurile parintilor, bunicilor si ale animalelor. Ma dadeam apoi jos din pat, ametita si fericita, topaind pana la poarta si inapoi, cantand si gesticuland artistic, ca si cum imi indeplinisem o misiune foarte importanta, esentiala.
Nu mi-am urat niciodata parintii sau bunicii pentru asta. Intelegeam de fiecare data ca daca dorm atunci cand mi se spune, o sa primesc recompense uriase peste vreme. Fireste ca n-am primit nimic, doar carti Jules Verne si Charles Dickens, “manuale” de capetenie la vremea aceea, un fel de desert care imi era servit zilnic, fara a avea dreptul la alegerea cremei.
Nu mi-a parut niciodata rau ca n-am plans, ca nu m-am smiorcait, ca n-am jelit dupa intreruperea jocului in momentul cand ceasul arata ora de somn, fie dupa-amiaza sau noaptea. Mergeam intotdeauna in fata, demna, usor nemultumita, invatesem bine regula jocului. Imi amintesc foarte bine momentul cand bunica striga de la usa casei “Ieli, te-ai jucat destul, copiii vin mai tarziu, tu trebuie sa dormi, ca o fata ascultatoare ce esti!”. Deja raspunsul era dat, trebuia sa ma multumesc cu statutul de fata cuminte (comparatia era intotdeauna facuta in asa fel incat sa-mi straneasca ambitii fata de cei ceilalti copii), astfel incat sa ma determine sa-mi strang jucariile si sa plec. Bineinteles ca ma simteam deasupra tuturor, auzeam destul de des “Uite, vezi mai Ieli, tu daca esti cuminte, nu-ti zice nimeni – nu mai primesti desert – ai auzit ce-a zis mama Alinei, ca n-o mai lasa la tine si ca nu o sa-I mai cumpere niciodata ceva dulce...” Aprobam tacut, urmand traiectoria zilnica si ..se facea dimineata.
N-am facut niciodata juramant ca nu o sa-mi trimit copiii la culcare devreme. Au trecut destui ani de atunci, d-abia acum deschid ochii si privesc cu nostalgie in urma, la copilarie, la voci tranformate, la oameni mai batrani si la cei ce nu mai sunt.
Nici nu mi-as permite sa regret ceva atata timp cat azi, povestesc in scris o istorie scurta din viata mea de copil, atata timp cat am un suras cald, inocent, pe fata.

Andrei Păunescu spunea...

Elena,
Ai talent de povestitor, adica nu spui lucruri goale, desi nimic din povestirea ta nu e iesit din comun.

Anonim spunea...

HI....poezie scrisa la repezeala;))

Anonim spunea...

Parintii ar tebui sa se gandeasca tot timpul la vremurile in care au fost si ei copii,ar trebui sa nu uite niciodata de dorinta celor mici de a fi in centrul atentiei !Substratul poeziei e plina de intelesuri si de sfaturi pe care parintii sau viitori parinti de maine ar trebui sa si le insuseasca.Sa incercam sa nu repatam greselile predecesorilor nostrii,e o piatra de incercare,pentru ca suntem de fapt inclinati sa o facem!Sa ne straduim cu totii sa nu ne trimitem copiii"la culcare
după amiaza
şi seara, foarte devreme".Queenie

Anonim spunea...

Multumesc ca ati raspuns la fiecare dintre comentarile facute de mine,chiar daca unele nu sunt la un nivel foarte ridicat de expresiviate(uneori imi e lene sa am inspiratie)!Va multumesc in numele meu si al celorlalti cititori fideli ai blogului ca ne provocati sa privim viata,sentimentele si oamenii din perspective diferite!Queenie

Anca spunea...

Fiecare copil are un univers propriu cu trairi, sentimente si experiente care ii marcheaza existenta de mai tarziu.
Ceea ce ma surprinde in ziua de azi e ca majoritatea “oamenilor mari” au mintea odihnita si esti pus in situatia sa-i ocolesti. Si-au uitat probabil de mult juramintele facute si ne trimit pe toti la culcare.

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
S-ar putea sa ai dreptate. Nu eu sunt ochiul critic cel mai bun si valabil, ci voi, tu, altii. Pacat ca nu stiu cu cine vorbesc, anonimule.

Andrei Păunescu spunea...

Queenie,
1.Raspund cu drag.
2. Poate sa iti fie lene sa scrii, dar pentru ce scrii aduna-ti energiile si nu invoca lenea.
3. Ai ceva mai multa grija la transcrierea corecta a unor cuvinte, "nostrii" de exemplu.
4. Toate cele bune si iti multumesc pentru fidelitate.

Andrei Păunescu spunea...

Anca,
Cei mari isi inchipuie ca, pentru simplul fapt ca piticii nu au drept de vot si de decizie in familie, nu vor tine minte frustrarile sau nedreptatile. Dar totul se tine minte, chiar daca se mai si iarta.

Anonim spunea...

hi...poezia ..o simt ..rautacioasa intr-un fel,nu este o scoala cum sa ne crestem copiii fiecare parinte isi educa dupa cum stie ,dupa cum a vazut s.a.m.d..fotografia este super:)) (veronica)

Anonim spunea...

1.-Mulţumesc pentru răspunsuri
2.-Am trecut pe-aici ca totdeauna,în tăcere,încă;
3.-Şi da,n-am să generalizez de-acum ,am să spun fiecărui bărbat "tu",chiar dacă atunci cînd mă rănesc sunt fiecare "tu" doar "ei"
4.-Mică fiind şi trimisă la culcare devreme,aveam o viaţă minunată ,sub acoperişul aşternutului :
la început îmi culcam păpuşicile povestind tot felul cu ele;
apoi am învăţat cititul şi am descoperit lanternele
cel mai greu a fost cu "procuratul"banilor pentru baterii
şi după asta am crescut şi am descoperit un dor aparte ... dorul de-a fi trimisă devreme la culcare
te salut,Angela

Andrei Păunescu spunea...

Veronica,
Ma bucur ca iti place si nu asunt adeptul retetelor, ci al cazurilor particulare

Andrei Păunescu spunea...

Angela,
Si eu te salut si sunt solidar cu tine in constatarea ca ajungem uneori sa iubim ceea ce altadata dispretuiam. Si facem de buna voie ceva ce ne-a fost si obligatoriu si interzis. Nu te imbufna ca mai intarzii cu raspunsurile, pentru ca oricum vin cu ele. Si stai pe aici, dar nu in tacere!

Simo Copilu' spunea...

asta e ca bancul ala: parintii isi trimit copilul pe balcon sa le spuna ce mai vede pe afara (evident in timpul asta ei faceau sex... sau dragoste :p). copilul dupa balcon: vecina d la 4 gateste, cea de la 6 bea apa, iar vecinii de la 5 fac sex.
parintii: de unde stii tu k vecinii de la 5 fac sex?
copilul: pai si copilul lui sta pe balcon, k si mine. ;)) :">

Andrei Păunescu spunea...

Simo Copilu,
Pentru numele asta ingenuu, stii bancuri cam deocheate, dar e foarte bun!

Simo Copilu' spunea...

numele e dat d prieteni pentru ca in afara de bancuri... altfel de "minuni deocheate" nu prea ies din gura mea si pentru comportamentul meu ;;) iertare k m-am abatut de la tema

Andrei Păunescu spunea...

Simo Copilu,
Abaterea de la subiect e mama creativitatii! Da-i minainte fara menajamente, ca e bine!

Anonim spunea...

Ce copil urat!

Andrei Păunescu spunea...

Mai frumos decat un anonim

Anonim spunea...

N-ai de unde sti asta. In schimb eu pot vedea o poza. copilul e urat.