5 martie 2008

Una e credinţa, alta e religia

După textul despre Dumnezeu, cel chemat în judecată de un nebun, am primit câteva comentarii care m-au mai pus o dată pe gânduri şi trebuie să spun tare:

Mă aflu într-o permanentă cumpănă de analiză a ceea ce îmi imaginez că sunt credinţa, spiritualizarea, religia, scepticismul.
Pe de o parte, pricep foarte bine cât de mult a însemnat şi încă înseamnă să rânduieşti pozitiv, prin religie, viaţa unor oameni prea puţin educaţi, care au nevoie de mesaje şi modele simple, elementare, de pilde şi de trasee clar stabilite şi nu prea stufos exprimate, pentru a se umaniza şi a ieşi din abrutizare. Ca să fie mai simplu, s-a găsit formula "Crede şi nu cerceta!", care a avut rolul ei complex, şi bun, dar şi inchizitorial.
Pe de altă parte, mă uluieşte, mă intrigă, mă doare, mă revoltă să văd cum oameni inteligenţi şi educaţi se ambiţionează să nu vrea măcar să facă distincţia între Credinţă şi Religie/Confesiune/Superstiţie, confundându-le şi condamnându-i vehement pe cei care nu cred în aceleaşi contururi divine, în aceleaşi cărţi mai mult sau mai puţin sfinte, şi în aceleaşi calendare ca ei.
Una e credinţa, alta e religia! Sau cel puţin asta ar trebui să priceapă oamenii reflexivi, care, acceptând pe bună dreptate că tainele lumii nu vor fi niciodată desluşite complet de fizică, chimie, astronomie sau medicină, ar avea de reflectat dacă nu e ridicol să susţină, în mileniul trei şi mai departe ceea ce era, cumva, firesc să fie exprimat în termenii vremurilor, de cărţi de căpătâi de acum mii de ani.
Una este, deci, convingerea că omul nu va putea niciodată atinge toate misterele existenţei şi cu totul alta este să te oblige un habotnic, un obscurantist sau un fanatic al vreunei confesiuni să preiei varianta sa şi numai a sa, căreia, totuşi, cineva, tot om şi el, i-a dat formă, i-a dat cuvânt, i-a dat formă scrisă, în terminologia epocii, cândva, şi i-a zis creştinism sau mahomedanism sau iudaism sau zoroastrism sau hinduism sau buddhism sau scientism sau oricum altfel.La ceas de cumpănă istorică, dacă, prin religie, România trebuie să se apere de vreo agresiune din afară sau dinăuntru, inclusiv confesională, mă declar în gura mare ceea ce sunt: ortodox, prin botez, prin tradiţie şi istoria neamului meu de acasă sau din spaţiul geografic şi etnic în care am apărut pe lume. Altfel, nefiind un religios practicant, stau rezervat în sălaşul meu - chilie cu un singur loc, netranzacţionabil - de fiinţă care ştie că există şi materie palpabilă dar şi o fascinantă paramaterie intuibilă, că există căutare ştiinţifică fără limită dar şi nerelevare spirituală perpetuă. Şi îmi caut, de acolo, echilibrul, în chiar îndoielile mele, în scepticismul meu lucid uneori iar alteori visător, în întrebările cărora nu le voi găsi, bineînţeles, decât răspunsuri parţiale sau temporare, şi în convingerea că, pentru mine, dumnezeirea nu se confundă cu o icoană sau cu o carte, ci mult mai mult cu dreptatea, cu energiile universale subtile, cu nevoia de repere de conştiinţă, cu identitatea irepetabilă a individului şi a comunităţii, cu alternanţa necesară dintre fericire şi suferinţă, cu nevoia de a primi dar şi de a sacrifica şi cu dreptul de a mă îndoi de orice mi se pare suspect, lângă dreptul egal de a crede naiv în orice mi se pare că îmi dă motivaţie să trăiesc. Şi să am, faţă de moarte, tot mai mult, nu starea de frică, nici pe cea de aşteptare, ci starea de curiozitate.

(Foto) Un fel de a vedea credinţa: cer, apă, energii imateriale şi mai deloc pământ

6 comentarii:

Carmen spunea...

Credinta e in sufletul fiecaruia,in ce face,ce gandeste si cum actioneaza.Si din ce am trait pina acum...toate au un revers,toate se platesc ...si bunele si relele se "intorc".
Sau ,in alta ordine de idei,cum citisem undeva"nici o fapta buna nu ramine nepedepsita"..asta e ironica un pic,dar uneori asa e .

Diana spunea...

Andrei,
Într-adevăr între religie și credință trebuie trasată o linie clară. Cele două au până la un anumit punct un drum comun, dar în timp ce religia prefigurează noțiuni abstracte, dogmatice, credința este cea care le trezește la viață, le conferă putere de manifestare în conștiința fiecărui individ.
Arhiutilizatul dicton ”Crede si nu cerceta!” nu poate să apară altfel decât lipsit de substanță, vid de conținut. Cum ai putea spune că ai credință dacă nu-i cunoști pe deplin adevărurile, dacă nu le validezi și nu le recunoști mai întâi în tine?
Această desprindere și scindare între religie, variatele confesiuni, oricare ar fi acestea, este prielnică pentru izolarea de care vorbeai, acea întoarcere în chilia individuală, dar oare e suficient doar atât? După esențializarea credinței și separarea ei de ce-i este superfluu și ostentativ, aceasta mai trebuie în vreun fel și mărturisită. Dar cum se poate realiza aceasta fără a părea habotnic, forțat sau inchizitor?
Mulțumesc pentru acest text ca răspuns la problematica pe care am abordat-o in comentarii!

hippiepittis spunea...

Credinta este o convingere intima a Omului. O traire a Sufletului. Ceva ce simti ca are o baya subiectiva dar solida, inexplicabila dar evidenta. Religia e o coaja, o forma goala , adica golita de continut. O coaja sustinuta de profitori aviyi de bani si onoruri necuvenite.

Andrei Păunescu spunea...

hippiepittis,
Vad ca esti si mai drastic decat mine la acest subiect. In anumite situatii, ai dreptate: continutul este deformat de forme, de mizerii si de meschinarii,

myrela spunea...

Fiecare om in parte ar trebui sa aiba aceeasi credinta,cu toate ca religia este diferita.Religia nu trebuie sa schimbe cu nimic destinatia omului de a se raporta la acelasi D-zeu.

Anonim spunea...

Intre credinta si religie sa existe bariere?Categoric,Nu!Dc oare,spunem ca pentru a avea o credinta dreapta trebuie sa fim siguri de adevarata religie?Daca am crede in Dumnezeu fara a cunoaste care este religia adevarata(ortodoxa) am crede fara a fi siguri de existenta Sa!Au fost lasate marturii,prin Sf.Apostoli si Evanghetisti,iar pe acestea trebuie sa le intelegem si sa le credem.Ele sunt,de fapt,stalpul credintei noastre!Pentru acest scop au fost trimisi Apostolii sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu.Sunt dovada clara ca Dumnezeu exista,exista viata dupa moarte,exista sfinti,s.a.Venirea Mantuitorului in lume,nu ca divinitate,ci ca om,a fost,oare,o simpla intamplare?...Nu!...Primul motiv al Venirii Sale a fost sa raspandeasca Adevarul.Acest lucru ar trebui sa ne marcheze pe toti!De ce omul trebuie intotdeauna sa se indoiasca si sa se abata de la calea cea dreapta?...Nu e nevoie de explicatii,TreCuTuL spune tot!...Citind Apocalipsa,putem sa ne dam seama de vremurile pe care le traim,de oscilatiile oamenilor,de abaterea de la calea cea dreapta.Iisus a spus: "Daca vrea cineva sa vina dupa Mine,sa`si ia Crucea singur si sa`Mi urmeze Mie."Oare spre ce ne indruma? Daca intr`adevar,credem in puterea divina si dorim sa-L urmam pe Iisus,nu avem nevoie de explicatiile celorlalti,Cuvintele Mantuitorului ne sunt de`ajuns.Minunile pe care Le`a savarsit,cartile,pildele care au ramas scrise,oare nu trebuie sa ne intareasca credinta?De ce dupa atatea mii de ani,ne trezim ca avem nevoie de explicatii?Cred k aici intervine Dorinta cu adevarat.Daca am fi doritori sa credem,nu am mai avea nevoie de oscilatii,explicatii si indemnuri.A crede in Dumnezeu inseamna a crede in religia adevarata!De ce?Pentru ca Dumnezeu nu este un zeu,asa cum il considera alte culte.Scrie foarte clar in poruncile 1,2 si 3 cine este cu adevarat Dumnezeu.Intr`adevar,exsta si alte culte care cred in Dumnezeu,dar in zadar,caci s`au abatut de la Religia adevarata!In bisericile ortodoxe,picturile de pe pereti infatisaza diferite evenimente,care s`au savarasit cu adevarat!Asta nu ne spune nimik?Dc?Dc refuzam sa credem in ceea ce Dumnezeu ne`a lasat si dak unul dintre noi inventeaza o prostie sarim repede sa o analizam si s`o luam de buna?Dumnezeu nu`i da omului sa faca ceea ce nu poate,dar si ceea ce face sa fie de folos.Si de aici ia nastere un semn de intrebare:Daca Dumnezeu nu ne`ar fi lasat nimik,in cine am fi crezut?Daca Mantuitorul n`ar fi venit in lume,dak Apostolii nu ne`ar fi lasat scris in carti,dak n`ar fi fost pildele,in cine am fi crezut?cui ne`am fi rugat?pe cine am fi considerat Parintele nostru?Sau...s`ar mai fi gasit niste "genii" sa inventeze niste idiotenii si le`am fi luate de bune imediat?Trebuie sa fim recunoscatori acestor lucruri si sa multumim divintatii pentru toate darurile primite,in primul rand pentru k ne`a dat ViaTa.Datoria noastra este sa credem in Dumnezeu,sa ne rugam Lui,sa-L cautam si sa nadajduim in El,caci ce este cu Neputinta la om este cu Putinta la Dumnezeu!

Daca niki akm,situatia nu este destul de clara intre Credinta si Religie,exista preoti inzestrati cu Harul Divin.Cercetati`i!