17 aprilie 2008

Amor contra naturii (aberaţii pentru salvarea cuplului)

Celulita de bază a societăţii

Cine nu e în stare să-şi ţină partenerul acasă pe cale naturală, dar trage de cuplu ca Andrei Gheorghe de ecran, n-are altă idee mai bună decît să încerce aberaţiile, pentru salvarea celulei de bază a societăţii. Numai că, puse unele lîngă altele, celulele dau direct în celulită. În fraza anterioară am trecut deja printr-un real impas, cînd am vrut să scriu în manieră unisex, detaşat, să nu se cunoască dacă sunt femeie sau bărbat vorbind de partener, şi mi-am dat seama că limba română nu are un cuvînt perfect neutru, ambigen, pentru noţiunea de “tovarăş de viaţă”, cum îl are engleza pe “spouse”. Nu e drept ca limba noastră să mustească de cuvinte care arată cît de curvă, boarfă, tîrfă, paraşută, praştie poate fi o femeie, dar să tacă mîlc atunci cînd ar trebui să dăm rostire aceloraşi trăsături ale unui bărbat. În dicţionar, ni se arată, sec, că englezescul “spouse” înseamnă şi “soţ”, şi “soţie”, fără prejudecăţi şi discriminări, aşa cum generosul “offspring” cuprinde în întregime ideea de copil, pui, progenitură, indiferent că e de om, de animal sau de orice altă fiinţă. Trebuie să democratizăm limba, trebuie ca drepturile genurilor să pătrundă nu numai în Constituţie, ci şi în lexicul cotidian şi în dicţionar. Aşa că n-am nici o şansă să scriu la neutru, cînd vocabularul nostru e încă în lucru, iar la fiecare excursie în baie şi la fiecare pornire sexuală trebuie că îmi dau bine seama cărui gen îi aparţin.
Cu glezna-n hău şi cuplul în rai


Prima şi cea mai gravă aberaţie întru păstrarea cuplului în vădită degradare este că nu simţim - iar dacă, totuşi, simţim, nu vrem să acceptăm că aşa e - cînd, odată alunecată cu glezna în prăpastie, dragostea noastră nu mai e aceeaşi. Senzorul meu personal m-a avertizat mereu, fără să dea greş, dacă relaţia în care eram implicat intrase în derapajul fatal. Am simţit cu dureros instinct vizionar cînd femeia de sub mine nu a mai percutat sexual ca în momentele de vîrf şi m-a lovit ca o sentinţă fără recurs clipa cînd iubita m-a întrebat “Tu nu-ţi găseşti încă un servici?”, asta după ani în care mă terorizase să stau acasă, indiferent cît de săraci am fi fost, doar să fim cît mai mult timp nas în nas, dacă s-ar fi putut 24/7 (cum zic americanii), cu un ceai granulat şi pîine cu untură - meniu zilnic unic, dar suficient.

Între extremităţile tubului digestiv şi tipa de la cablu

Odată udat praful de puşcă, explozia se întîmplă mult, mult mai greu. Dacă se mai întîmplă vreodată. Am auzit de cupluri în care, cînd scîrţîie cutia de viteze a amorului, el unge cu tot mai multe creme, brăţări, carduri şi rochii ceea ce nu mai poate lubrifia pe cale naturală. Sau de situaţiile în care ea face, deodată, pe excentrica sexuală, crezînd că aşa îl va întoarce pe impotentul de facto, pe refulatul pleoştit în canapeaua comună, din drumul iminent spre o amantă izbăvitoare. Acestea sunt variantele de iniţiativă unilaterală, de obicei fără nici un efect. Dar există şi parteneri care se trezesc într-o dimineaţă şi, lucizi, între un ou la pahar şi o sorbitură din cafea, ajung la concluzia că, dacă vor să mai reziste în pace sub acelaşi acoperiş şi suprapuşi în acelaşi pat, fie trebuie să scape de sărăcie, fie trebuie să se mute de la părinţi, fie trebuie să-şi ostracizeze la bunici copiii care stau stavilă libidoului, fie să treacă la sexul prin ambele extremităţi ale tubului digestiv, fie să se aboneze la pachetul TV complet (unde dispecera de la ghişeu, cu coc tip cuib de rîndunele suprapus şi perle false cît nucile pe decolteul uns cu creme ieftine, ce mai!, tipa de la cablu, rînjeşte a “te-am prins, ‘oţule!”, cînd îi ceri, preocupat, să-ţi bage şi setul “Discovery Science-Travel-Civilisation, Senso + Telesport” iar ea ştie că arzi de nerăbdare să vezi, oficial, acasă, cu soaţa, programele porno).

Totul pentru cămin, totul pentru victorie!

Dincolo de aceste trucuri mici şi eminamente normale, de care s-a prins toată lumea şi care, tocmai de aceea, nu mai surprind, încep aberaţiile grele, obiceiurile perverse pînă în măduvă, în care, de pildă, traiul nu ar mai trebui să fie în doi, ci în patru, ca să luăm cel mai cuminte caz. “Totul pentru binele cuplului!“, “Totul pentru salvarea căminului!”, bineînţeles. Bine spunea Creangă (Ion, din Humuleşti, Neamţ) că “nu ştiu alţii cum sunt, dar eu...”, pentru că mie ideea de a-mi întări cuplul prin cedarea în faţa aberaţiilor, prin amestecul altor indivizi şi individe în probleme ce ţin numai de “mine” şi de “ea”, îmi provoacă dureri de stomac. Dureri venite direct din silă şi din emoţia grozavă, plină de frisoane îngreţoşate că ar putea umbla cineva, ca vodă prin lobodă, prin domeniile (de sub umărul stîng, de sub sutien - just in case - şi, mai ales, de sub chiloţii iubitei), unde m-am proclamat şi am fost validat drept rege, la un moment dat. Şi toată această perspectivă - prin voinţa şi consensul amîndurora? Curat curativ pentru cuplu? Profilactic pentru salvarea căsniciei? Terapeutic spre binele perechii? Nici vorbă! Nici gînd! Nici discuţie! Mai bine pe-o doină ad-hoc de jale barbar să dansăm, decît în cearşafuri mai mulţi, murdar, să ne încurcăm:

Doină de jale contra aberaţiilor sexuale

Abera-m-aş şi n-am cui,
Abera-m-aş patului,
Sexului-frivolului,
Spermei şi ovulului.
Abera-o-aş şi în vis
Şi în gînd, şi-n clitoris,
Dar şi-n lumea de apoi,
Sexul e de pus în doi,
Singur eu, intrat în ea,
Ca un cîine-ntr-o căţea,
Ca un taur într-un rac,
Nu am, doamnă, ce să fac,
Heruvim cuplat cu drac,
Cum cocoşul stă posac,
Şi gîndeşte fără seamăn
Că pe lume n-are geamăn.
Aberantule, ce vrei?
Că iubirea nu-i în trei
Şi prefer, firesc, să latru,
Decît să ne ştim în patru!
Cum să spui: “Măi, iubesc!”
Şi nu “Te iubesc!” ceresc?
Cum să intre altu-n tine,
Iar eu să declar că-i bine,
Că ne merge mult mai suplu,
Că avem beton în cuplu
Dacă, injectaţi de streche,
Nu mai suntem doar pereche?

O moarte cinstită, la vreme

Decît un cuplu întreţinut cu aparate, mai bine o moarte sinceră şi la vreme a relaţiei! Sabin Bălaşa bine spunea că, dacă nu merge treaba, e mai onest să divorţezi după trei zile decît să te chinui trei decenii. (Sigur că, sub drapelul acestui refren inteligent, speculativ şi făţiş onest, chiar dacă şocant, marele pictor, abia plecat dintre noi, a şi trecut la fapte, istoriografii consemnîndu-i cinci mariaje. Cinste lui!). Să nu uităm că moartea unui cuplu blazat se poate transforma imediat în naşterea altor două cupluri proaspete, din părţile separate ale defunctei perechi. Aşa că nu e nici o nenorocire ruptura dintre cei doi, care nu mai au nici un fluid subteran comun. Astfel, avem, în fine, dovada că există viaţă după moarte! Iar eu port în mine mărturia, şi v-o spun cu voce tare, că accept drept posibilă orice aberaţie întru salvarea iubirii mele, dacă aberaţia se rezumă la mine şi la ea. Cine consideră că ratele la maşina de spălat, bugetul familial pentru murăturile de fiecare an, copiii care încă n-au terminat liceul şi grija faţă de “ce-o să zică lumea?” fac parte din acel fluid subteran ce trebuie să mai ţină neapărat în viaţă cuplul, acela comite, din start, un abuz asupra adevărului, sentimentelor, chiar dacă raţionamentul pare corect din punct de vedere patrimonial, pecuniar, etic şi chiar logic.
E grav, e o tragedie a iubirii cînd ştii exact de ce rămîi cu cineva, altceva decît datorită sentimentelor. Abia asta e aberaţia cea mai dură. Ca şi în muzică, unde, ca artist, e mai bine să te întrebe publicul de ce încă nu ai scos un CD decît să te întrebe de ce dracu’ l-ai scos, şi în cuplu, ar fi bine, ar fi ideal să nu ştim prea bine de ce rămînem împreună, dar s-o facem pentru că aşa simţim, pur şi simplu, decît să ştim matematic motivele pentru care încă nu ne-am despărţit de gheţarul de lîngă noi.

Desen preluat de pe Google

13 comentarii:

Anonim spunea...

Hi...."Mai,va iubesc!".."Te iubesc"..intre ras si plans spre ce ne indreptam nu se stie, ce o sa se mai inventeze nu se stie :))))))mi-a placut(veronica)

Anonim spunea...

veronico,tu esti tufa rau de tot,numai prostii zici.nu se intelege nimic din semnele alea care le faci

Anonim spunea...

Tot ceea ce ati scris mi-a amintit de un bun prieten care de ceva timp se tot vaita de relatia pe care o are.La un moment dat l-am intrebat de ce mai sta cu fata respectiva si omul raspunde foarte serios:"pai daca ii spun ca vreau sa ne despartim plange". Nici nu am stiut cum sa reactionez...Cred totusi ca plansul asta al femeilor e o modalitate buna de a santaja,dar nu suficienta pentu a tine pe cineva langa tine o viata.
Citisem acum o vreme ceva despre rutina si blazarea dintr-un cuplu.Ideea principala este ca e mai usor sa rupi relatii decat sa ramai acolo si sa le schimbi in tine!Sunt total de acord./ Iulia K

Adriana spunea...

Ceea ce unora le starneste revolta este pentru cei mai multi doar rutina... nedorita, neinteleasa, dar acceptata. Prejudecati care ne sufoca libertatea, reguli pe care le-am invatat atat de demult ca ni se pare ca au existat dintotdeauna... Putini se simt revoltati, si mai putini o arata, doar cativa o spun tare si raspicat. Cu siguranta ca dincolo de revolta, la polul opus se poate trai la fel de intens! Cei de pe "linia de plutire" se bucura si sufera la fel de "sters". Parca merita sa alegi sa suferi profund pentru o fericire autentica!

(am postat un comentariu "intarziat" la "Mediocrii")

Anonim spunea...

Orice ruptura lasa urme,vizibile sau nu ,dar cu siguranta perceptibile sufletului.O relatie ce depaseste termenul valabilitatii,poate provoca o toxiinfectie a sentimentelor...sau mai rau,poate duce la otravirea intregului sistem.Nimic in viata nu functioneaza dupa principiul amagirii, "reparatiile" sunt doar prelungiri ale agoniei, caci finalul e inevitabilQueenie

Anonim spunea...

hi....anonim,lasa-ma si pe mine sa scriu de ce n-ai loc de mine?spun ce simt:)...Andrei, sa-mi spui daca nu-ti place ce scriu:))(veronica)

cireshica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Andrei Păunescu spunea...

Veronica,
Imi place ce scrii si te rog sa o faci in continuare. E adevarat ca prefer cuvintele semnelor care arata rasul sau intristarea, dar e doar ceva optional. Poti face ce vrei pe aici. Multumesc!

Andrei Păunescu spunea...

Anonim care a facut-o tufa pe Veronica,
Nu ma bag in parerea ta despre ce scrie Veronica, dar nici tu nu esti copac prea robust la gramatica: te-ai molipsit de la Tariceanu? De nu folosesti prepozitia "pe" la acuzativ? ("semnele alea care le faci")

Irina spunea...

Citind acest articol, gandul mi-a zburat la ceea ce in termeni englezesti (din lipsa de echivalent romanesc) se numeste swing. Daca ai simti pentru persoana de langa tine dragoste macar cat un graunte de grau, si nu cred ca ai putea sta cu mana si nasul in chilotii altuia/alteia, in timp ce perechea ta geme de placere alaturi de altcineva. Sau cine stie, tot o vorba englezeasca,adaptata, niciodata sa nu zici niciodata.

Cred ca tot ce se intampla in jurul nostru,cu mici exceptii, ne arata cat de precar este sistemul de valori in care ne incredem, sau poate mai grav, ca nu mai putem gasi un sistem de valori cu elemente comune mai multor persoane.

Ma bucur ca am descoperit acest blog, pentru ca pot citi aici articole si versuri rafinate, care imi dau increderea ca mai sunt si oameni pentru care literatura nu inseamna un articol dintr-o revista de scandal.

magazinpentrunudisti spunea...

Exista o mica, insa insuficienta compensatie pentru treaba cu masculinul "tarfei", si anume ca nu exista feminin pentru "onanist" (cum ii zice in popor, la*agiu). Despre femei nu poti sa spui decat ca "se autostimuleaza, sau se masturbeaza", fara conotatii negative. Nu suna chiar asa rau.

Andrei Păunescu spunea...

Irina,
Ai spus atat de frust si de bine ce ai avut de spus, ca nu te pot decat invita sa revii. Mai ales ca ai spus ca te simti bine aici.

Andrei Păunescu spunea...

Magazinpentrunudisti,
1. Ce nume ai!
2. Poate ca nu o exista un feminin in limba literara sau in cea de specialitate, dar mana nu stie prea multe despre dictionare
3. Ai dreptate, cand vine vorba de femei, pana si cuvintele grele echivalente care privesc barbatii se mai atenueaza.