1 aprilie 2008

"Fără număr", rock, folk şi manele

Cătălina mi-a scris la comentarii despre piesele pe care vi le-am propus. Îi răspund şi ei, dar şi dumneavoastră tuturor, pentru că e un subiect care depăşeşte stadiul de mesaj personal.

E adevărat că muzica preferată poate defini profilul omului, dar să nu facem din asta o regulă prea rigidă. Şi inversul e valabil. Unii oameni de excepţie ascultă muzici îndoielnice şi asta poate fi semnul lor de descarcare si de decont firesc cu lumea mizera din jur. Am cunoscut oameni extraordinari care se uita pasionati si la filme prostute, nu doar la capodopere. La ei, consumul de (pseudo)cultura nu trebuie condamnat, ci trebuie inteles, ca orice gest cotidian: luam un suc, tragem apa, punem in coş fleacuri de la magazin. In afara pe cei de la AC/DC, pe care nu intamplator i-am pus in cap de lista, mai jos de australieni nu este un top al preferintelor mele, ci sunt cateva propuneri din ceea ce ascult eu cu drag. Eu însumi, care ştiţi ce opţiuni muzicale şi culturale am, nu mă feresc să spun că mă uit la Dallas şi la Seinfeld cu plăcere, pentru că am şi eu dreptul la parcela mea necesară de scăldat în cultura comună, derizorie.
În privinţa manelistului-consumator, ca figură tipologică, cred că, educat ca lumea, şi un el ar putea aprecia ce e bun în rock-folk, asa cum şi eu pot asculta cu plăcere câteva cântecele din zona uşoara, manelistă, dacă simt ceva autentic acolo. Pericolul manelizarii vine şi din faptul că unii artisti ai genului sunt foarte talentati, au voci extraordinare, fac piese cu texte care merg la inimă şi chiar naivitatile lor din cuvinte emotioneaza pe alocuri, pentru că sinceritatea devine adesea o armă de nebătut, dincolo de rigori estetice academice. Ăsta e adevărul. Dacă ar fi lipsiţi de talent, nu i-ar lua nimeni în seamă. Trebuie să fim lucizi şi corecţi, dacă ne pretindem cu un cap peste medie. Mie îmi place să analizez excepţiile şi de aceea vă invit să admiteţi că, de exemplu, Adi Minune este un tip de un talent ieşit din comun, că este o figură pe care nu o poţi ignora (nu numai datorită taliei) şi că a scos câteva cântece credibile. Dacă suntem sinceri cu noi înşine, chiar noi, cei care iubim hard'n'heavy'n'folk, trebuie să recunoaştem că e frumoasă până şi varianta manelizată de Adi de la Vâlcea a hitului sârbesc "Supărat", că "Of, viaţa mea" nu e un cântec fără dramă şi că alde Salam, Bursuc, Puştiul, Vijelie, Alizeu, Parizer şi toţi ţiganii ăia de aur, de argint, de platină şi de ce metale or mai vrea ei, inclusiv de aramă, sunt oameni înzestraţi de natură pentru muzică şi nu numai. Totul este echilibrul, adică să nu facem din "Fără număr" sau din "Haide hai să-ţi fac damblaua / Să mă cauţi cu salteaua" singurele puncte de referinţă din cultura noastră muzicală. În rest, să le fie de bine şi noi să ne vedem de ale noastre!

Aşa că au loc toţi în playlisturile noastre şi în imaginile acestui articol: şi regretatul Bon Scott (solistul lui AC/DC, plecat pe Highway to hell, în februarie 1980), şi Adrian Copilu' Minune (plecat, probabil, la vreo cumetrie pentru weekend).

8 comentarii:

CATALINA RUSU spunea...

Sunt total de acord.unt si unii manelisti de valoare sa zic asa. Adi minune e unul dintre ei.Altul e Adi de la Valcea care mi se para ca are si putina scoala(am inteles ca stie sa cante si la chitara si ca a cantat la inceput si muzica usoara).Adevarul e ca in ziua de azi ascultam de toate ca vrem sau nu, mergand pe strada si tot auzi fel de fel de genuri muzicale de la blocuri, de la taxiuri, de la telefoanele figurantilor care se lauda cu achizitia lor etc.Pana la urma fiecare e liber sa asculte ce doreste si e clar ca sunt momente in viata cand e bine sa incerci si altceva. La fel si cu muzica, mai schimbam si noi intr-o zi ceva, in alta zi altceva, depinde de starea de spirit si de moment.Poate ca m-am pripit cand am spus ca genul de muzica defineste omul.E bine sa ascultam ce ne place, sa fim fideli unui anumit gen de muzica, dar e bine sa fim si deschisi spre alte genuri de muzica, sa ne adaptam(pt. ca daca mergem la o petrecere, sau la o nunta n-o sa fim absurzi sa vrem sa ascultam doar hard rock sau mai stiu eu ce alt gen de muzica neadecvat momentului).

Anonim spunea...

Sunt o persoana deschisa,am prieteni apropiati ,care sunt adeptii acestui gen,dar eu niciodata nu ma voi converti la manele!Este adevarat ca unii cantareti sunt talentati ,dar pe mine nu vor convinge niciodata sa ascult sau sa-mi placa,in rest nu am nimic personal cu ei sau cu cei care asculta.Ce m-a amuzat teribil,de curand, a fost faptul ca nu stiu ce manelisti au plagiat o melodie de la Queen(una din formatile mele favorite)-e vorba de piesa"too much love will kill you".Imaginati-va "hells bells" cantata de manelisti si veti intelege ce sentimente m-au incercat!V-am trimis si link-ul: http://www.youtube.com/watch?v=AwG0K7pvLFY si originalul: http://www.youtube.com/watch?v=EceOhfqYQhw.Queenie

Andrei Păunescu spunea...

Catalina si Queenie,
Catalino, se pare ca esti mai flexibila si asta e o calitate, pentru ca te ajuta sa te adaptezi, fara sa iti calci principiile in picioare.

Queenie, intr-un fel, stilul tau ireductibil e de admirat, dar s-ar putea sa pierzi amanunte interesante ale vietii daca refuzi pe baza de categorii si nu de individualitati.

Simo Kiddo spunea...

m-am distrat citind postarea asta si am spus in acelasi timp: "da, intradevar asa e". iar pentru adrian tot respectul! acum cativa ani l-am auzit si vazut la TV cantand "o sole mio" intr-un mare fel. chiar are voce, iar cei care au vazut "gadjo dilo", cu siguranta i-au auzit si vocea de la inceputurile lui muzicale, la fel de buna, cand canta el "tutti frutii" si un bocet la o inmormantare. extraordinar!

Anonim spunea...

Vă scriu de la bun început că admir echilibrul şi onestitatea dumneavoastră, domnule Andrei Păunescu.
Aveţi dreptate: opţiunile individuale nu sunt repere definitive, ci numai premise, supoziţii.
Nu Nelu Ploieşteanu îl face pe om, cum nici sacoul Versace, cum nici Tuborgul, cum nici Gambrinusul, cum nici Fordul, cum nici Trabantul, cum nici Bacovia, cum nici Cărtărescu, cum nici măcar Banatul sau Oltenia.
Şi putem extinde: nici lăutăreasca nu-l face pe om, nici snobismul, nici alcoolismul, nici simbolismul, nici provincialismul. Toate acestea alcătuiesc prezumţii. Sau, altfel, poate prejudecăţi. Pe care omul - şi cel cu ţambalul, şi cel cu Tuborgul şi cel din Banat - n-are de ce să le decline. E aberant să conteşti ori să minimalizezi un om pentru că îi place populara, Bacovia sau berea lui Caragiale. Îl dezavuezi nu pentru opţiuni, ci pentru eventuale atitudini care contravin integritatii umane. În rest, încă o geampara, încă un Gambrinus, încă o poezie bacoviană şi încă o plimbare cu Fordul!

Andrei Păunescu spunea...

A. Dumitriu,
Va multumesc pentru acest comentariu excelent, atat in idee, cat si in expresie.

myrela spunea...

sunt de parere ca nimeni nu trebuie judecat dupa muzica pe care o asculta.am mai auzit cateva vorbe aruncate aiurea pe la cursuri,pe strada....unii ascultatori ai muzicii usoare presupun sau ce gen ascultau ei,ca nu i-am intrebat,erau total impotrva celor care asculta manele si spunand in acelasi timp ca sunt lipsiti de bun gust,ca sunt inculti,etc.eu cred ca acest gen de persoana,adica inculti,lipsiti de bun gust,putem sa intalnim oriunde altundeva,adica si la alti ascultatori ai altor genuri.nu este muzica mea preferata,dar nici nu indraznesc sa judec oamenii dupa genul de muzica pe care il asculta.VA MULTUMESC!

Andrei Păunescu spunea...

Myrela,
Foarte intelept gandesti! Sigur ca eu am declarat de atatea ori ca iubesc rockul si folkul in primul rand, dar este clar ca si printre rockeri si folkeri sunt unii idioti, nespalati, obtuzi, intoleranti si alte figuri nereusite. Singurul obligatoriu, dupa mine, este echilibrul tolerantei, asociat cu inteligenta de a da sanse fiecarui artist sa arate daca are ceva bun, in terenul lui.