Sport
Cine n-a suferit, când sud-americanii au ieşit prematur din competiţiile fotbalistice? Oricine cred că trebuie să fie sincer şi să admită că, fără brazilieni sau argentinieni în finală, orice Mondial e mai sărac, mai urât, mai arid. Dar, dela asta, până la atitudinea limită a pateticilor, e o cale lungă şi plină de capcane, pe bordurile căreia stau, pe ciuci, concluzii stereotipe:1) „Şi dacă pierd, tot sunt cei mai buni!” Sigur că marii înfrânţi pot rămâne cei mai frumoşi şi cei mai talentaţi, dar nu sunt şi cei mai buni, pentru că a fi cel mai bun înseamnă şi a învinge. Nu încape nicio îndoială că nimeni nu joacă fotbal ca brazilienii şi argentinienii, dar, ca la femeile frumoase şi proaste, aspectul nu e suficient, decât prin excepţie şi pentru un timp scurt. Mai trebuie şi continuitate, şi pragmatism, ca farmecul să aibă consistenţă, ca relaţia să dureze, ca familia să rămână solidă sau, mutând discuţia în terenul de fotbal, ca să iei titlul mondial.
2) „Au pierdut ai mei! Mi-e rău! Sunt bolnav, mă doare ficatul de când i-au scos olandezii pe brazilieni! Am palpitaţii de la meciul Germania-Argentina 4-0!...” Am avut şi eu regrete după aceste meciuri, dar nu merită să dăm frâu palpitaţiilor cardiace şi să sacrificăm prea multe celule hepatice, doar pentru că brazilienii Robinho, Lucio, Maicon, Kaka şi argentinienii Messi, Tevez sau Higuain au dat pe lângă băşică şi – săracii de ei – nu-şi vor adăuga la avere încă 10 milioane de dolari, lângă zecile sau sutele de milioane pe care le au deja, deşi mulţi dintre ei nu ştiu nici să scrie cecuri sau să numere până la 110, câţi metri are un teren, din poartă-n poartă.
Din zilele Mondialului 2010, îmi rămâne în memorie şi sila cu care tatăl meu (şi el, iubitor de fotbal-spectacol) ne-a spus, în timp ce ne uitam la TV, că nu o să mai dea importanţă competiţiei, după ieşirea marilor sud-americani din luptă, odată cu acel meci de groază, în care Germania a bătut Argentina cu 4-0: „Poate să marcheze şi Hitler, nu mă mai uit!”
Brazilienii s-au purtat, la C.M. din Africa de Sud - 2010, ca nişte fete mari care au pierdut trenul cel mai serios pentru că au avut un surplus de ifose când nu mai era cazul şi apoi au regretat că nu au zis da, după ce norocul s-a mutat în altă curte. S-au dat artişti coregrafi pe gazon, preocupaţi doar de puritatea şi de ezoterismul pe care tot ei l-au adus în fotbal, şi s-au mirat că meciul cu Olanda s-a terminat prea devreme, când ei mai aveau chef de goange şi de răsturnări de scor, care, prin regulament, trebuie să se realizeze cel târziu până în minutul 90 sau 120.
Argentinienii, cu o aroganţă de femeie frumoasă care nu crede că poate îmbătrâni şi poate fi ignorată sau evitată de la un moment dat încolo, au crezut că toată lumea o să cadă pe spate doar văzându-le pletele şi au dat cu capul în zidul german. Fiindcă nemţii n-au ştiut, ca de obicei, de glumă şi nici n-au avut chef de lucruri frivole. Argentinienii, în loc să se ocupe de fotbal, au fost nişte gigoloi pe terenul de fotbal şi au rămas cu pletele în vânt, pentru că teutonii le-au confiscat cartela pentru semifinale.
E bine să pledăm cauza frumuseţii în fotbal, să nu ne dezicem de artişti (sud-americanii), să ne pară sincer rău pentru eşecul lor, să sperăm că pragmaticii germanici ai sportului se vor molipsi de plăcerea jocului măiastru, dar să îi îndemnăm pe toţi cei care sunt dispuşi la o retorică prăpăstioasă, la sacrificii ale sănătăţii, la deprimare şi chiar la sinucidere (sunt şi dintre aceştia!), după un meci pierdut de favoriţi, să afle că nu merită! Până şi regretata tanti Matilda Bădoi îi îndemna pe toţi microbiştii care îi treceau prin bucătărie, să nu se consume de pomană din pricina acestui „flagel mondial” care e fotbalul: „Atâţia nervi, pentru unii care aruncă mingea şi fug ca idioţii după ea? Vai de mine!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu