Din puţul fără fund, cu telecomandă
• „Crezi că, în piaţă la Alexandria, femeia aia nu va mai teroriza pe ăia care vine cu două kile de căpşuni?” (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 28 mai 2010)
Autenticitatea remarcabilului poet, trăitor de ceva vreme la ţară, constă şi în aceea că vorbeşte despre talpa ţării şi despre pieţe cu tot cu greşelile aferente.
• „Butragueno, încercând să obţină un penalty, şi-a dat drumul prea repede.” („Replay”, TVR 2, 31 mai 2010)
Sincer, nu ne doream amănunte despre cât de precoce îşi dădea drumul atacantul spaniol, indiferent de scop, fie el şi o lovitură de pedeapsă, în partida cu Milan din 1989 sau în orice partidă cu iubita.
• „Pentru o viaţă sănătoasă, consumaţi zilnic minimum 2 litri de lichide.” (TVR şi restul de canale TV, mai 2010)
Orice lichide? Vodcă şi saramură e bine? Sau bere cu ulei încins? Poate vin şi gaz lampant? Motorina şi lichidul de frână sunt sănătoase?
• „Suntem un popor lipsiţi de reflexe sociale.” („Vorbe grele”, Antena 2, 31 mai 2010)
Aşa e cu popoarele numeroase care emană comentatori preţioşi, ce uită, luaţi de valul înţelepciunilor cu care vin de acasă la TV, să păstreze intact acordul în număr. Vorbe dezacordate, de cât de grele sunt.
• „Sunt oameni şi mijloace mass-media care deliberat întreţin neîncrederea.” (Traian Băsescu, Antena 3 şi alte posturi de ştiri, 30 mai 2010)
O problemă de fond şi una de formă: cu năzbâtiile cinice de sens ale preşedintelui ne obişnuiserăm deja, dar nici limba română n-o mai vorbeşte ca lumea? Mai întâi, că întâiul om care pune gaz pe încredere şi aprinde bricheta e chiar domnul Băsescu. Apoi, vine şi cu un pleonasm, care e eliminatoriu încă din clasele mici, şi dă lovitura scăpărătoare, asta după ce, în 25 mai 2010, tot Uraganul Băs mai trăznise, în aceeaşi ordine de idei, un „panaceu universal” şi nişte „mijloace mass-media” de mai mare dragul, în faţa camerelor televiziunilor de ştiri.
• „Acestea vor fi cele mai duri măsuri.” (Melania Medeleanu, Realitatea TV, 25 mai 2010)
Duri, duri măsurile, dar cine o să le suporte mai bine, femininele, neutrele sau masculinele?
• „Era golul egalizator al ruşilor, dar însă mici le erau şansele.” (Marian Olaianos, Spartak Moscova-Steaua 1-2, „Replay”, TVR2, 31 mai 2010)
Nu le erau mai mari şansele în faţa Stelei nici dacă faza avea loc în careul complet de pleonasme: dar-însă-totuşi-cu toate acestea.
• „Vom încerca să evaluăm pagubele (dela Complexul comercial ”Dragonul Roşu”) la adevărata lor valoare.” (Antena 3, 26 mai 2010)
Asta e şi marea problemă a asiguratorilor care acoperă pagubele, că evaluările sunt ori sub, ori peste adevărata valoare, iar incendiile spontane provocate de mâini criminale nu lasă în pace profiturile uriaşe ale societăţilor de asigurare.
• „Aportul pe care-l aduce fiecare domeniu în parte.” (Adriean Videanu, Realitatea TV, 27 mai 2010)
Luat cu gravele probleme ale ţării, în care sapă ca-ntr-o carieră de marmură, domnul ministru trăzneşte un pleonasm grosolan, scos din uz până şi de lucrătorii săi cu târnăcopul dela Simeria, care, la ceas de seară a crizei, speră că doar Mioriţa îi poate salva.
• „Actorul Jean Constantin a decedat la vârsta de 81 de ani în locuinţa sa dela Constanţa. Actorul era cardiac şi suferea de afecţiuni cronice mai vechi.” (pe ecran, la „News alert”, Antena 3, 26 mai 2010)
Dacă ar fi fost o vorbă aruncată pe gură, în direct, am fi spus că e din pricina emoţiei, la aflarea tristei veşti. Dar această tâmpenie a rămas zeci de minute pe ecran, ca o nestemată de spontaneitate îndelung pregătită.
• „Oamenii ăştia sunt părţi a unei reţele: plimbă banii!” (Victor Ciutacu, Antena 3, 26 mai 2010)
Aşa e, prietene drag! Vorbele grele, când se plimbă dela o Antenă la alta, ca banii despre care e vorba, îşi mai pierd din miros. Şi din acord.
• „Mistere ce nu pot fi explicate într-un thriller terifiant!” (promo la Realitatea TV, 27 mai 2010)
După ce că e un mister neexplicat, producţia în cauză mai e şi un film terifiant care terifiază („to thrill” = a terifia, a înspăimânta, a crea emoţii puternice, palpitaţii etc). De aceea, acest gen de film se poate urmări numai cu aprobarea părinţilor şi a profesorilor de română! Că de aia misterele sunt mistere, pentru că nu au explicaţii. Şi de aia thrillerele sunt thrillere, pentru că produc spaime şi „thrill”-uri pe post.
• „Deduceri de cheltuieli care are efect asupra politicii fiscale... şi eccetera. Acest tip de măsuri unde vor duce?” (Radu Vasile, Antena 3, 26 mai 2010)
Nu ne-a deranjat faptul că regalul de gafe (rară explozie de dezacorduri, pleonasme şi forme greşite pe minut pătrat) îi aparţine unui fost prim-ministru. Se mai întâmplă la politicieni, aflaţi în viteza de-a băga ţara în gard. Nici că domnul Vasile a fost şi ţărănist, şi democrat şi cine ştie prin ce partid încă. Se mai întâmplă, în goana navetei politice. Ne supără faptul că dl Radu Vasile este ditamai profesorul universitar şi asta produce frustrări, dezamăgiri, decepţii, deziluzii, dar şi zâmbete, râsete, hohote, lacrimi şi încă eccetera aşa mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu