Din puţul fără fund, cu telecomandă
• „“De ce, domnilor? Îmi puteţi explica şi mie de ce are nevoie România de un post TV Hunedoara (TVR HD), chiar aşa am ajuns?” (Raluca Turcan, preşedinte al Comisiei de Cultură-Mass Media din Camera Deputaţilor, iunie 2010)
Pedelistele se întrec în perle. Şi la propriu, şi la figurat. Raluca Turcan nu suportă gândul că Elena Udrea, blonda lui Băs, ar putea deţine pe viaţă titlul de campioană a tâmpeniilor (obţinut în aprilie 2005, când şi-a dat cu părerea despre „preşedintele” regatului Norvegiei, ţară „membră a Uniunii Europene” din care tocmai nu face parte). Blonda lui Stolo vine tare din urmă cu această confuzie între Hunedoara şi transmisia de tip HD (High Definition), care au în comun doar aceeaşi abreviere de pe plăcuţele de înmatriculare şi de pe abţibildurile de pe televizoare.
• „Cetăţenii înţeleg dificultăţile grele prin care trecem.” (Emil Boc, premier, la dezbaterea moţiunii de cenzură, TVR1, 15 iunie 2010)
Întâi, că premierul ar fi trebuit să folosească persoana a treia în privinţa dificultăţilor, nu ipocrita persoană întâi plural. Apoi, ar fi trebuit să ne spună cine se ocupă de înţelegerea dificultăţilor uşoare şi a celor plăcute. Probabil membrii guvernului, mai ales că moţinuea a căzut, iar tăierile salariilor şi pensiilor pot intra în vigoare.
• „Repet încă o dată: deschideţi ochii!... Sunt paragrafe întregi copiate cu copy-paste... Repet subliniind încă o dată... I-aţi încurajat pe oameni să primească cadouri fără să muncească.” (Emil Boc, premier, la dezbaterea moţiunii de cenzură, TVR1, 15 iunie 2010)
Aşa e, domn’ profesor! Ca să fie clar, trebuie să repetaţi încă o dată subliniind iarăşi de mai multe ori. Onoare răbdării dumneavoastră şi ruşine nouă! Cei care copiază cu “copy” trebuie să fie urgent trimişi în judecată, alături de cei care lipesc cu “paste” (“lipitură” în engleză). Şi, ca să fie lipitura trainică, să unţi pe veci (nu pe WC) formula cacofonică “primeascăcând”, prin asumarea răspunderii guvernului.
• „În Afganistan, americanii ziceau, când au intrat, că nu e decât stâncă şi culturi de opiu.” (Moise Guran, Antena 3, 14 iunie 2010)
Potrivit cuvintelor lui Moise (Guran), americanii e şmecheri: zice că e doar pietre şi droguri între Kabul şi Kandahar, iar ei urmăreşte demult resursele minerale de 1000 de miliarde de dolari, evaluate oficial abia acum.
• „Astea sunt lucruri ridicole şi caraghioase.” (Mihai Constantinescu, Antena 2, 14 iunie 2010)
Cu lucrurile ridicole şi caraghioase ne-am lămurit. Ce ne facem, însă, cu lucrurile ridicole, comice, absurde, bufe şi rizibile? Lanţul slăbiciunilor pleonastice îşi cere drepturile dela cantautorul care are un trecut glorios în materie, de când cu mai vechea perlă „fiecare are o soartă şi un destin”. Aşa e cu destinul soartei predestinării fiecăruia: când nu e ridicol, e măcar caraghios.
• „Camerunezul n-a reuşit să agaţe aşa cum ar fi vrut” (Camerun-Japonia 0-1, TVR1, 14 iunie 2010)
De unde concluzia că dotarea naturală proverbială a africanilor nu ajunge pentru o agăţare eficientă. În plus, nu orice agăţare e benefică.
• „Luminile, dacă se poate, un pic mai intime!” (Ana Lesko, în concert televizat, mai 2010)
Deformaţie profesională, de pe vremea când, ca să picteze mai bine, desigur, dizeuza (gurista) probabil că îi cerea lui Irinel să se urce pe scăunel şi să-i facă jocuri intime de lumini din întrerupător.
• „Acum 121 de ani, Eminescu a intrat în tagma geniilor.” (Marian Săniuţă, la dezbaterea moţiunii de cenzură, TVR1, 15 iunie 2010)
a) Avem o nelămurire: în 14 iunie 1889 şi până atunci, Eminescu nu era deja un geniu?
b) Cuvântul „tagmă” nu pare cel mai potrivit în context (deşi moţiunea de cenzură din acea zi ducea cu gândul exact la „tagma jefuitorilor” lui Vladimireascu). Măcar dacă se spunea făţiş că Eminescu a făcut parte din aceeaşi „clică” în care mai pierdeau vremea Caragiale, Maiorescu, Creangă şi Slavici, primind salarii sau pensii nesimţite, poate îi propuneam pe clasici pentru restructurare.
• „Cu aceasta, formaţia noastră a luat sfârşit!” (final de casetă live cu manele, înregistrată în restaurant)
• „Cristos a înviat dumneavoastră şi invitaţilor dumneavostră!” (intervenţie în direct în emisiune TV, sărbătorile de Paşte, aprilie 2010)
• Reporter: „De ce tapiserie şi nu pictură?... Şi culorile sunt naturale?”
Artist plastic: „Da!”
Reporter: „Şi cum faceţi, strângeţi plantele pentru vopsit?”
Artist plastic: „Nu! Cumpărăm vopsele!”
(Radio România Actualităţi, 13 iunie 2010, ora 17.30)
Desigur, dacă intervievata ar fi fost pictoriţă, nu tapiseriţă, abilul reporter ar fi întrebat: „De ce pictură şi nu tapiserie?”. În locul intervievatei, am fi răspuns cu o întrebare: dar matale de ce faci radio şi nu zootehnie? Şi aşa, însă, răspunsul a fost pe măsură, pentru că şi chimicalele cumpărate tot din natură provin, într-u ferl sau altul.
• Moderator de emisiune folclorică: „Ce instrument e ăsta?”
Copil instrumentist: „Hidede cu coarne.”
Moderator: „Şi ce faci cu el?”
(Radio România Actualităţi, 13 iunie 2010, ora 17.40)
În locul copilului, noi am fi răspuns, respectuos şi hotărât: „Ce să fac cu el, nene moderatorule, decât să vi-l bag în fund!”
• „Ni se poate întâmpla periodic să avem un accident fatal.” (Andreea N., pilot de raliu, „Poveştiri adevărate”, Acasă TV, 14 iunie 2010)
Noi zicem că, dimpotrivă, un accident fatal se poate întâmpla o singură dată. Doamne fereşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu