Din puţul fără fund, cu telecomandă
(Inundaţii, sport şi accidente)
• „În momentul în care Vasile Marcu intervieva nişte localnici, se auzea mai multe persoane.” (Antena 3, 29 iunie 2010)
La inundaţiile dela Dorohoi, apele au luat totul în cale, inclusiv acordul dintre subiect şi predicat al trimişilor mass-media.
• „Dar Martino i-a impresionat însă pe cei de-acolo.” (Paraguay-Spania 0-1, TVR1, 3 iulie 2010)
În ciuda tuturor acestora, totuşi, cu toate acestea, Martino a fost numit şi desemnat selecţioner de către oficialii paraguayeni dela Asuncion.
• „Brazilienii par că intră în letargie, dar ţâşnesc, accelerează, rup ritmul!” (Brazilia-Olanda 1-2, TVR1, 2 iulie 2010)
Dacă se rezumau la ţâşnire, brazilienii nu ar fi pierdut, dar au risipit agoniseala apucându-se şi de celelalte două, ca să le iasă comentatorilor noştri pleonasmul triplu. În momentul comentariului, era 1-0 pentru sud-americani. La final, înfrânţi, jucătorii lui Dunga au accelerat spre aeroport, rupând ritmul Mondialelor, păstrând intactă, însă, letargia.
• „Arbitrul de linie a ridicat fanionul dela margine.” (Olanda-Uruguay 3-2, TVR1, 6 iulie 2010)
Ne întrebăm şi noi, nu dăm nici cu parul în câini, nici cu telecomanda în televizor:
a) Cine mai are fanion, în afară de tuşier?
b) Unde stă arbitrul de linie, dacă nu la margine?
c) Unde mai există fanioane în afară de marginile terenului?
d) Deşi prostia aceasta se aude des la televizor şi la radio, noi o extragem din comentariile dela Mondiale, ca să aibă preţ mai mare.
e) Aşteptăm comentarii despre centrali care fâlfâie fanioane şi despre tuşieri cu fluiere în gură.
f) E un semn clar de apartheid, de discriminare, că tocmai Olanda e finalistă a Mondialelor din Africa de Sud, că nemţii au cam călcat cam totul în picioare (mai puţin piedica pe care le-au pus-o sârbii, ca de obicei, în istorie), pe când Algeria, Coasta de Fildeş, Camerunul şi Nigeria au ieşit din grupe, sud-africanii au fost eliminaţi în optimi, iar ghanezii în sferturi! Cine preia, în fotbal, bastonul lui Nelson Mandela?
• „Mai mult decât acest maxim nu se poate!” (Traian Băsescu, Radio România Actualităţi, 6 iulie 2010)
Poate cu nivelul Dunării dela Galaţi nu se poate, dar cu Taifunul Băs se poate depăşi orice, după cum se tot vede, de şase ani încoace la Preşedinţie (şi de douăzeci de ani încoace în orice post ministerial sau administrativ pe care l-a ocupat). Aşa că să nu ne hazardăm să spunem că nu există mai mult decât maxim! Decenţa şi modestia Elenei Udrea, spiritul de sacrificiu şi empatia lui Adriean Videanu, generozitatea şi cultura lui Radu Berceanu, consecvenţa şi caracterul lui Theodor Stolojan, stabilitatea şi anvergura lui Gh. Flutur, delicateţea şi bărbăţia lui Cristian Boureanu, demnitatea şi prestanţa lui Emil Boc plus promisiunile 100% respectate ale lui Traian Băsescu ne fac să credem asta.
• „Reporter: Cum e patul de aici, faţă de cel de-acasă?
Sinistrat 1: Foarte bun! La fel ca acum trei ani, când am dormit aici.
Sinistrat 2: Bun! Mă dor coastele toată ziua.” (Realitatea TV, inundaţii la Doljeşti-Bacău, 2 iulie 2010)
Excepţionale mostre de ironie moromeţiană din partea ţăranilor bătuţi de soartă, aruncate în faţă şi reporterului, venit pe teren cu geanta plină de stereotipuri, şi conducerii ţării, care, în cei trei ani dela ultima evacuare a zonei, nu a mişcat nimic pentru îndiguiri. Cum să fie patul improvizat dela şcoală, dragă reporterule, decât un culcuş al disperării în faţa apelor şi a pierderii propriei gospodării? Numai omul cu microfonul nu şi-a dat seama că o asemenea întrebare nu are sens.
• „În toată ţara sunt ploi în cantităţi destul de imense.” (Antena 3, 1 iulie 2010)
Noi zicem că ploile au fost nu destul de imense, ci foarte imense, dar cele mai imense sunt prostiile spuse la TV, pentru că, altfel, nu ar fi fost atâtea nenorociri nici în satele inundate, nici în limba română, în plin mileniu trei.
• „Sute de litri de apă pe metru pătrat într-o oră!” (Marius Spânu, deputat PDL, Antena 3, 1 iulie 2010)
Proprietatea cuvintelor e lucru mare, dar, dacă ea ar fi existat pentru unii politicieni, sigur nu ar fi promis atâtea, încât să intre în Parlament. Inundaţii se produc şi la 20, şi la 40 de litri pe metrul pătrat. La sute de litri pe oră, Delta Dunării s-ar fi extins până prin Bacău!
• „Luăm măsuri de ridicare a supraînălţărilor.” (Claudiu Bălan, prefect de Bacău, Antena 3, 1 iulie 2010)
Tot e bine că, prin măsurile luate, nu se coboară supraînălţările.
• „Pe malul Siretului, sunt oameni singuri în faţa naturii.” (Voce: Alessandra Stoicescu, montaj: Antena 3, 1 iulie 2010)
Totul ar fi fost corect, dacă, peste acest comentariu, în imagine nu ar fi fost un câine înotând în apele dezlănţuite. Sau poate că mesajul regizorului spotului este mai subtil: câinele e mai zmeu ca omul, iar omul e mai porc ca calul!
• „Mă voi prezenta la o bancă şi voi dona, prin intermediul, dvs o sumă de bani, ca să contribui la un zâmbet minuscul pe faţa unui om.” (Petru Călianu, deputat PDL, Realitatea TV, 3 iulie 2010)
Câtă delicateţe! Câtă exactitate! Câtă detaşare de gesturile politicianiste cu ţintă electorală! Cât dezinteres pentru beneficiul de imagine! Cât risc asumat! Nu tu nume de bancă, nu tu sumă concretă promisă public, nu tu termen cert de rezolvare! Totuşi, intuim câţi bani are de gând să doneze trimisul maselor în legislativ, dacă anticipează doar un zâmbet minuscul. Este singurul lucru sigur din tot acest moment patetic, aproape poetic.
• „Încă de aseară, au fost emise două ipoteze în cazul accidentului aviatic dela Tuzla: eroare umană sau defect tehnic. Nu este exclus să fi fost o combinaţie a celor două!” (Antena 3, 6 iulie 2010)
Câtă abilitate! Câtă perspicacitate, să dai sentinţa că, dacă există două posibilităţi, avem de-a face ori cu una, ori cu alta! Ba, mai mult, ca să fie rezolvată rapid investigaţia, s-a emis şi o a treia ipoteză, care le cumulează pe cele două iniţiale: adică, dacă nu este „ori-ori”, sigur este „şi-şi”! Care să fi fost un alt motiv posibil al prăbuşirii, când se ştie că furtună nu a fost, iar teroriştii nu prea se joacă prin România? Un copil cu o praştie? O vârtelniţă de plastic, scăpată de sub control de pe plaja din Eforie Sud?
• „Două victime sunt stabilizate. Au doar fracturi... Ce-a de-a treia nu a supravieţuit.” (Antena 3, accident aviatic la Tuzla, 6 iulie 2010)
Dacă au doar fracturi, poate încearcă şi reporterul plăcerea. Finalul, însă, e apoteotic, în tot cumulul său de cinism şi inconştienţă a exprimării: cei trei oameni despre care se vorbeşte au fost victime ale aceloraşi condiţii de prăbuşire. Primii doi rezultă că nu au nimic, doar nişte fracturi, acolo, iar al treilea, nu ştim cum, nu ştim de ce, având parte - ha-ha-ha! - de acelaşi context tragic, a murit. Primii doi pot sta, deci, liniştiţi.
• „Despre ce era profesorul ăsta (Răduţi din Petroşani)?” (Bianca Drăguşanu, „Răi da’buni”, Antena 2, 6 iulie 2010)
Nu ştim despre ce era, dar ştim despre ce vorbea proful: despre multe corijenţe, despre cam mulţi bărbaţi per cap de aceeaşi fată (nu e treaba noastră până aici!) şi despre prea puţină învăţătură per acelaşi cap, după cum se vede în exprimare (care este treaba noastră!).
• „Maria Antoaneta a dat francezilor brioşi.” (Mircea Coşea, Realitatea TV, 6 iulie 2010)
Gestul umilitor, făcut de Elena Udrea, care a dat, pe geamul unei maşini 4x4, fără să coboare, o ciocolată copiilor dintr-un sat sinistrat, a fost, firesc, sancţionat de invitatul Andreei Creţulescu. Probabil că pluralul brioşi este pentru situaţii limită, fiindcă, dacă avea brioşe, febleţea preşedintelui nu ar fi trebui să se streseze dacă i-au pus apropiaţii ciocolăţi sau ciocolungi la îndemână.
• „Nu există o dată limită, dar trebuie să ne grăbim, să dăm răspunsul în 10 zile – două săptămâni, ca să translatăm meciul lui Bute dela Montreal la Bucureşti.” (Rudel Obreja, GSP, 6 iulie 2010)
Dacă tot nu există o dată limită, propunem să trimitem, în cel mai românesc stil, cererea de mutare a meciului abia după desfăşurarea acestuia, ca să ştim sigur dacă Lucian Bute va fi reuşit să îşi păstreze titlul mondial la box şi să nu facem atâta efort de pomană. Plus eventuala dezamăgire de a pierde centura cu diamante - Doamne fereşte! – acasă.
• „Când mergi la Curtea Europeană, ei nu poate să te achite... Vă rog să faceţi un scurt rezumat cu probele pe care le aveţi.” (OTV, Cazul Leaotă, 1 iulie 2010)
Dacă ei nu poate, nu poate, asta e, ce mai insistăm? Dar nişte învăţători sigur că pot să dea o condamnare la corijenţă pentru antigramatică, fără atenuante, fără suspendare, cu executare integrală, adică un lung şi exhaustiv rezumat, nu unul scurt şi concis.
• „Mihaela încearcă să i-o pună... Apoi, începe, încet, să se urce pe el!” (Minimax, 3 iulie 2010)
Comentariul ar fi necesitat cerculeţ roşu, cu 15 sau chiar cu 18 ani, chiar dacă ar fi fost transmis pe un post sexy, darmite pe un canal de desene animate pentru copii mici, cu mult înainte de miezul nopţii. Chiar nu se puteau rosti cele două cuvinte, „şaua” şi „calul”, care ar fi spulberat dilema?
• „Mie, atitudinea BNR faţă de salariile dela buget nu-mi plac.” (Varujan Vosganian, Realitatea TV, 24 mai 2010)
Dar cui îi plac atitudinea BNR, domnule fost multi-ministru şi actual vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, român armean prin naţionalitate şi oltean prin naştere, etern parlamentar - actualmente PNL, scriitor? Totuşi, dezacordul, fiind făcut la TV, e scuzabil, fiindcă dl Vosganian nu deţine nicio funcţie în Uniunea Vorbitorilor din România, ci doar în cea a scriitorilor.
• „Adrian Păunescu: Bunicului meu i s-a dat pensia înapoi în iulie 1960. După două săptămâni a murit. Sunt de-atunci 50 de ani.
Cristian Brancu: Fix 50 de ani!
A.P.: Cincizeci? Nu! Mai mult! 60 de ani!
C.B.: Da!...” („Agentul VIP”, Antena 2, 1 iulie 2010)
Calendarul unui poet nu trebuie luat mereu drept manual de algebră, dovadă că Adrian Păunescu poate face aproximări de 10 ani, dela o propoziţie la alta. În poezie, 2010 minus 1960 fac şi 50, şi 60. Dar ne aşteptam ca măcar realizatorul, Cristi Brancu, să fie mai racordat la exactitate şi să nu confirme, cu seriozitate, ambele variante. Din acest punct de vedere, contestatarii lui A.P. au dreptate: e periculos, pentru că orice spune devine credibil, mai ales dacă o face cu convingere.
• „Cristian Brancu: Avem norocul în această seară să intrăm şi-n universul dvs. Asta e, sigur, un privilegiu. Aici este locul în care scrieţi?
Adrian Păunescu: Aici este locul în care mă întâlnesc cu oamenii... Am computerul aici şi melodiile sunt aici.” („Agentul VIP”, Antena 2, 1 iulie 2010)
Dacă, în acel computer, se află melodiile, înseamnă că versurile sunt stocate în altul, iar cântecele în cu totul altă parte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu