3 martie 2011

“Zece zile de iubire” în Bucureşti





“Şi totuşi există iubire” şi “Manifest pentru sănătatea pământului” sunt două expresii care au făcut carieră în anii ’80. Adrian Păunescu a scris aceste cuvinte, le-a aşezat în poeme, cărţi, cântece, filme şi conştiinţe, le-a transformat în titluri şi refrene atât de fireşti, de bine potrivite şi de durabile, încât ele au putut sta, ca frontispiciu, stagiunii “Zece Zile de Iubire”, desfăşurate între 14 şi 24 februarie 2011, între Sfântul Valentin şi Dragobete, perioadă dedicată iubirii, prin tradiţie. Oamenii au venit la manifestările de muzică, poezie, umor, desen, dialog şi proiecţii cinematografice cu entuziasmul pe care îl dă sentimentul că nu toţi oamenii publici urmăresc un interes imediat, că mai sunt artişti şi oameni publici care încearcă să păstreze pământul sănătos, încât el să-i ţină în viaţă şi pe urmaşii noştri. Am participat la această stagiune despre care vorbesc datele prezentate succint mai jos, imaginile cu spectatorii veniţi la concerte şi, mai ales, sutele de gânduri scrise de oameni, în apărarea sănătăţii pământului. Până la urmă, acest lucru este cel mai important, că ne mai pasă, că le mai pasă, că mai avem o şansă:


Muzică şi dragoste pentru natură în Alive Club


Locul: Alive Club, Bucureşti.

Data: 17 februarie 2011.

Durata: trei ore.

Număr de participanţi: 200.

Distribuţia manifestării: Emeric Imre, ”Vacanţa Muzicală” (Radu Pietreanu, Mihai Napu şi Tică Lumânare – trei chitare şi trei voci), Andrei Păunescu (voce şi chitară) + Trupa Totuşi (Ionel Tănase Tase – tobe, Vlady Săteanu – bass, Mihai Napu - clape).
Calitatea manifestării: excelentă.

Calitatea organizării: foarte bună.

• Noutăţi: “Unde să pleci” (o piesă de Andrei Păunescu, pe versuri de Adrian Păunescu, care a mai fost cântată o singură dată în public, în 1999, la Casa Studenţilor).

Evenimente: în clubul situat pe strada George Enescu, lângă Magazinul Eva, s-a desfăşurat a doua manifestare de muzică, poezie, umor, desen şi dialog din stagiunea “Zece zile de iubire”

(14-24 februarie 2011), sub genericul versului lui Adrian Păunescu: “Şi totuşi există iubire”. La manifestarea cu intrare liberă, s-au distribuit gratuit tuturor participanţilor ce au umplut sala reviste Flacăra lui Adrian Păunescu şi alte materiale culturale. Caricaturistul Mihai Pânzaru PIM a realizat portrete, pe loc, autorilor celor mai frumoase mesaje, scrise pe tema apărării naturii.

Succesele spectacolului: “Suntem aroganţi”, “Amor cubist” (Andrei Păunescu + Trupa Totuşi), “Între înger şi drac” şi programul de imitaţii (“Vacanţa muzicală”), “Nebun de alb” şi “Oraţie de nuntă” (Emeric Imre).

„Manifest pentru sănătatea pământului” la Sala Palatului

Locul: Sala Palatului din Bucureşti.

Data: 24 februarie 2011.

Durata: trei ore şi jumătate.

Număr de participanţi: 4000.

Distribuţia manifestării realizate de regizorul Cornel Diaconu (Asociaţia „Pro Familia”) şi Lavinia Şandru (iniţiator, organizator principal şi prezentator al manifestărilor stagiunii):

Alina Dragomir, Andrei Păunescu + Trupa "Totuşi" (Ionel Tănase Tase - tobe, Vlady Săteanu – bass, Mihai Napu - clape), Silvia Ştefănescu, Valentin Moldovan, RoMania, George Nicolescu, Maria Crăciun, Colegiul PIM, Raul Cârstea şi Constantin Neculae, "Vacanţa Muzicală" (Radu Pietreanu, Mihai Napu, Tică Lumânare), Emeric Imre, Victor Socaciu, Florin Chilian, Direcţia 5, Felicia Filip, K1.
Calitatea manifestării: extraordinară.

Calitatea organizării: excelentă mobilizarea organizatorului principal, Asociaţia “Iniţiativa 2003” (Lavinia Şandru, Vicenţiu Popa), a Asociaţiei “Pro Familia” (Cornel Diaconu, Gina Ştefan, Viorica Zorilă, Mihai Apolozan, Răzvan Popa), cu sprijinul Primăriei Sectorului 5 (Marian Vanghelie), al regizorului Cristian Mihăilescu, al revistei “Flacăra lui Adrian Păunescu” (Andrei Păunescu), al directorului Sălii Palatului, Lucian Iliescu, al sponsorilor şi al membrilor caravanei “Zece Zile de Iubire” (care au mers zilnic pe străzile Capitalei, strângând mesaje şi promovând evenimentele).

Evenimente: spectacolul a fost transmis în direct de postul N24 TV şi a încheiat seria de manifestări de muzică, poezie, umor, desen şi dialog din stagiunea “Zece zile de iubire”

(14-24 februarie 2011), sub genericul versului lui Adrian Păunescu: “Şi totuşi există iubire”. Intrarea a fost gratuită, pe bază de invitaţii, primite în schimbul câte unui mesaj lăsat organizatorilor, pe tema „Manifest pentru sănătatea pământului”. Caricaturistul Mihai Pânzaru PIM a realizat sute de portrete participanţilor la spectacol. Imnul stagiunii - cântecul „Depinde totul doar de noi” (versuri de Andrei Păunescu pe o veche muzică italienească) a fost prezentat în deschiderea şi în finalul excepţionalei manifestări de la Sala Palatului, de către Trupa Totuşi şi ceilalţi artişti prezenţi pe scenă.

• Organizatorii (Pro Familia, Iniţiativa 2003 şi Flacăra lui Adrian Păunescu) au acordat numeroase premii, intitulate „Manifest pentru sănătatea pământului”, după un ritual emoţionant, în care personalităţi aflate pe scenă au rostit cuvintele „laudatio” şi au înmânat distincţiile (realizate de plasticiana Mariana Pachis din cd-uri reciclate, colorate în verde şi gravate cu însemnele stagiunii „Zece Zile de Iubire”): regizorul Cristian Mihăilescu a înmânat premiul lui Eugen Terteleac (lider al comunităţii românilor din Italia), sportiva Ruxandra Dragomir – Ministerului Mediului (reprezentat de secretarul de stat, Cristian Apostol), foarte tânăra cântăreaţă Maria Crăciun – lui Marian Vanghelie (primarul Sectorului 5), Andrei Păunescu a anunţat premiul primit de jurnalistul Marius Tucă (absent, directorul „Jurnalului Naţional” a fost prezent printr-un mesaj filmat, proiectat pe marele ecran al sălii), profesorul Gheorghe Stoica – pentru Compania Blue Air (reprezentată de Gheorghe Răcaru), creatoarea de modă Wilhelmina Artz – lui Giorgio Versace, fondatorul Casei Orizont, soprana Felicia Filip şi regizorul Cristian Mihăilescu – savantului Gheorghe Oprea (pe ecranul sălii a fost prezentat momentul decernării premiului, la Opera din Cluj, filmat cu câteva zile în urmă), Florin Vâlnei – postului Naţional TV, Lucian Iliescu, director al Sălii Palatului – cantautorului Florin Chilian, Lavinia Şandru – Consiliului Naţional al Audiovizualului, parlamentarul Valeriu Steriu – Firmei Jidvei, muzicianul Radu Fornea (K1) – solistei Felicia Filip. Au mai primit premii Societatea Română de Radio şi Complexul Phoenicia.


Noapte de rock la Crossroads


• Tot în seara de joi 24 februarie, târziu, după Sala Palatului, am mers la Club Crossroads, pentru un concert de rock şi folk organizat de Dana Osiac, cu sala plină şi multă energie . Am cântat noi, cei de la Totuşi (cu Tase, Vlady, Napu şi Andrei), Ţapinarii, Marius Matache şi Micul Paris. Excelentă noapte!


4 comentarii:

Anonim spunea...

Vacanta muzicala nu are ce cautalinga tine!E un dezastru!Prostitutie...

Anonim spunea...

Vacanta muzicala nu are ce cauta linga tine!E un dezastru! Prostitutie...

Anonim spunea...

Iese banu' cu vacanta muzicala... Parca Sandru e mai breaza... Penibil desen.

carmencita spunea...

Toata adolescenta mea a fost Cenaclul Flacara,cu cantecele,cu atmosfera,cu oamenii minunati de atunci.
Au trecut ani,ani multi si in suflet inca mai port magia acelor momente.
Ce mult imi doresc ca aceasta sa nu dispara,sa faci ca imposibilul sa devina posibil ,sa aduci caldura si lumina in sufletele si inimile noastre.