4 aprilie 2008

Cârnatul care ne-a unit

Relaţia cu fosta mea doamnă am construit-o pe bază de cîrnat. Şi de sms-uri. La modul cel mai propriu. Şi la modul cel mai curat.
Ne cunoşteam de ani de zile, dar nu aveam nimic de împărţit în cearceafuri. Încă. Ne ştiam de un mileniu, dar nu ne plăceam decît de o săptămînă. Eu tocmai eram plecat din ţară şi, hodoronc-tronc, mi-a dat un mesaj, că a citit o carte a mea de versuri, pe care i-o dădusem de mult, “Doctoratul în tristeţe”. Îmi scria că e foarte bolnavă şi că, dacă sunt, într-adevăr, un doctor bun, să vin repede acasă, că e în stare gravă. Mesajul l-am primit cînd tocmai ieşisem dintr-un mare magazin, al unei mari capitale, de unde plecasem spre ţară, încărcat cu nişte cîrnaţi picanţi şi vin dulce, mărci celebre ale locului. Mi-e ciudă să spun, am evitat o clipă, am ezitat două secunde, dar trebuie s-o fac, chiar dacă sunt invidios că nici Bucureştii, nici Constanţa, nici Tulcea, nici Braşovul, nici Suceava nu au reuşit să-şi impună în lume marca potenţialului lor superior capitalei dunărene: da, v-aţi prins, trecusem prin Budapesta şi plecasem spre Bucureşti cu o plasă de mezel iute şi cu o sticlă de vin dulce de-ale locurilor! Acasă, după ziua de drum greu pe eternele şi fascinantele şosele ale patriei, le-am pus în frigider.
În prima noapte acasă, am invitat-o pe femeia aceea grav bolnavă să facem investigaţii, tratament şi comentarii literare la poemele care îi dăduseră semnul că aş avea ac de cojocelul afecţiunilor ei. Investigaţiile au fost sumare, căci diagnosticul l-am pus de cînd pacienta a intrat pe uşă. Comentariile literare prognozate au fost, şi ele, de mîntuială: tratamentul intensiv cu iubire le-a uzurpat tot timpul prognozat. Orele de după medicaţia, oferită neapărat în pat, cum se cuvine, le-am trăit în bucătăria mea austeră, pe două scăunele simple de lemn, privindu-ne şi uluindu-ne că a trebuit să ne consumăm, fiecare, o jumătate de viaţă separat, cînd ştiam unul de altul, dar nu ne-a dat prin cap că fuziunea dintre creierele şi sexele noastre e posibilă. Nu am avut ce să-i ofer de mîncare şi de băutură decît ceea ce tocmai adusesem din pusta maghiară. Primul semn de gelozie mi-a apărut cînd, muşcînd din cîrnat, doamna mea a scos un oftat orgasmic, vecin cu gemetele pe care i le aveam, încă, în urechi. Între două guri de vin, am hotărît să legumim bine cîrnatul acela spectaculos, să fie desertul secret, prelungit cît mai mult, în doză homeopatică, de după iubirile-tratament ce (era clar) aveau să mai vină. Boala gravă nu trece, nu-i aşa?, cu una, cu două!
Am lungit, timp de săptămîni, decapitarea lentă a acelui cîrnat, care, la început, să tot fi avut o jumătate de metru. Doar cîte o muşcătură, aproape masochistă, după cîte o noapte de dragoste amăruie şi secretă, pe deşelatelea. După una dintre reprezentaţiile în duet, cu mîngîiere la prolog, pernă la primul act, babilonie în cearceaf după antract şi cîrnat la epilog, femeia, între timp însănătoşită, mi-a dezvăluit o parte din misterul osmozei cîrnatului picant budapestan cu biografia ei: doamnei îi curge prin vine şi ceva sînge unguresc. Chemarea sîngelui! Chemarea pustei! Chemarea iubirii!
De la chemarea iubirii la chemarea cîrnatului, de la chemarea cîrnatului la chemarea galantarului, de la chemarea pustei la chemarea fustei, nu e decît un pas, mic pentru omenire, dar uriaş pentru noi, căutătorii febrili de iubiri sublime şi de mărfuri ridicole, dar niciodată de iubirea ca marfă.
Aşa că mergeţi imediat la cumpărături, luaţi şi cîrnaţi, şi vin, şi cărţi de poezii, şi lenjerie frumoasă de pat, şi lenjerie sexoasă de corp, şi lumînărică, şi săpun, şi şampon, şi periuţă nouă de dinţi, şi pijama proaspătă, şi ciorapi sigilaţi, şi parfum, şi rare brînzuri pentru senzuale prînzuri, şi ciocolată, şi discuri cu muzică de-ntors inima pe dos. De ce? Fiindcă nici nu ştiţi că iubirea şi cumpărăturile merg pe acelaşi drum. Fiindcă nici nu ştiţi cînd vă apare în drum sau în telefon semnul că v-aţi găsit iubirea. Fiindcă o iubire bazată pe cumpărături e nesănătoasă, dar cumpărăturile făcute din iubire sunt locotenentul fidel al dragostei însăşi. Căutaţi pe unde apucaţi stilul fusion dragoste-cumpărături!

29 de comentarii:

Anonim spunea...

O poveste din viata condimentata cu carnati umoristici...Mesajul pare simplu,trairea ,insa e complexa.
Tocmai ma pregatesc sa merg la cumparauri,poate ...cine stie:))
Queenie

Andrei Păunescu spunea...

Queenie,
Atentie, carnatul trebuie sa ramana, totusi, la locul lui, intre cele consumabile. Si ai grija, cautand, sa nu dai de vreun barbat-carnat, ca e foarte greu de suportat! Succes, rockerito!

elena dumitru spunea...

Textul asta e un raspuns elegant la paginile scrise de fosta doamna in ultima sa carte?

Adriana spunea...

Buna Andrei,

Am "rasfoit" putin blog-ul tau si, avand in vedere ca are doar cateva luni de viata... e minunat ca merge atat de bine in picioare!:) Mi-a placut mult "Noi, Tridimensionalii" - simplu si profund... imi plac ideile intelepte, care n-au nevoie de multe cuvinte pentru a fi spuse... cine nu le intelege asa, nu le intelege deloc.

Carmen spunea...

fiecare inceput are amintirile lui...si toate-s frumoase!simpatic si sincer textul!mi-a facut bine citirea lui.

neagra spunea...

Articol pare la prima citire o simpla expunere a unei foste relatii. Citid printre randuri iti dai seama ca de fapt mesajul este unul foarte frumos: iubirea o poti intalni acolo unde te astepti cel mai putin, dragostea pune stapanire pe tine atunci cand crezi ca nu va mai aparea si cel mai important ca fiecare poate sa traiasca propria poveste de dragoste asa cum crede el ca este mai bine. Niciodata sa nu lasi monotonia sa patrunda in cuplu, cam acesta ar fii mesajul, parerea mea.

Andrei Păunescu spunea...

Elena Dumitru,
1.Textul asta l-am scris mai demult, cu mult inainte de a crede ca ma voi desparti de acea doamna a carei viata am marcat-o si care mi-a marcat viata.
2.Cat priveste cartea sau cartile, desi a vrut sa mi-o ofere, si ii multumesc pentru asta, inca nu am considerat ca trebuie sa primesc si sa citesc. Dar o voi face, la un moment dat, pentru ca este o autoare exceptionala si nu ma dezic de admiratia pe care i-o port, pentru talentul ei si nu numai.
3. Remarc la tine o finete analitica a chestiunilor psihologice, care te scoate din multime.

Andrei Păunescu spunea...

Adriana,
Un blog tanar care merge pe picioare este aproape la fel de frumos ca o femeie sensibila care observa si transmite ce simte. Mersi!

Andrei Păunescu spunea...

Carmen,
Deci, sunt un bun tamaduitor de la distanta. Nu scriu de pomana. Te mai astept ptin clinica pe la mine.

Andrei Păunescu spunea...

Neagro,
Daca ai inteles ca fiecare iubire are sanse, folosind reguli originale, o sa fii fericita in dragoste, indiferent langa cine te vei afla. Se pare ca detii o cota de intelepciune pe care nu multe femei o au, motiv pentru care sunt suspicioase si confunda imaginatia cu realitatea.

neagra spunea...

Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Consider ca poti fii fericit sau fericita numai atunci cand persoana de langa tine gandeste la fel ca tine. Femeiile se complac in anumite situatii si cred ca daca au o relatie de 1 an, 2 sau 3, nu mai trebuie sa isi cucereasca partenerul. Eu nu cred asa, consider ca cel mai frumos lucru pe care il poti trai este sa iti redescoperi in fiecare zi persoana de langa tine.

Ioan Ivaşcu spunea...

o simpla constatare de ascultator de muzica si de cititor:Andrei Paunescu scrie la fel de bine precum canta. verva din scrisul sau e o adevarata revelatie pentru mine.

elena dumitru spunea...

Explica-mi si mie asta, te rog: "Relaţia cu fosta mea doamnă am construit-o pe bază de cîrnat. Şi de sms-uri.", si "Textul asta l-am scris mai demult, cu mult inainte de a crede ca ma voi desparti de acea doamna a carei viata am marcat-o si care mi-a marcat viata."
Se cam contrazic, asa-i?

Andrei Păunescu spunea...

Ioan Ivascu,
Iti inchipui ca, daca eu ma simt bine alegand utilul chiar si din comentariile... de mama, la un mesaj ca al tau ma plec de recunostinta si imi vine sa scriu mai departe. Multumesc

Andrei Păunescu spunea...

Neagra,
1.Azi o sa fiu mai rau cu tine, pentru ca, desi imi scrii frumos, iti scapa mana si gresesti: fie iti plac prea mult "i"-urile (femeiile), punctele pe i, fie nu stii ca trebuia sa scrii corect "poti fi fericit" cu unul singur. Evita alaturarea "ca cel", pentru ca e o cacofonie, usoara e drept, dar tot cacofonie. Si suna mai degraba a "catel". Iti sugerez formula de compromis "precum cel". Te-ai suparat? Ei, si? Tot o sa iti foloseasca!
2.Complacerea femeilor in aceasta atitudine este foarte periculoasa, intr-adevar! Daca ai grija de asta, nu o sa fii invinsa usor.

Andrei Păunescu spunea...

Elena Dumitru,
Mie mi pare foarte clar: e un mod la limita si cu o trimitere cam grosolana la faptul ca prima mea masa de dupa ce am intrat in relatia aceea a fost cu carnat unguresc. Iar SMS-urile ei si ale mele, cat inca eram eu pe drum dinspre vest spre Bucuresti, unde se afla ea, au pregatit marea cunoastere. Nimic neobisnuit! Tu nu iti pregatesti intalnirile viitoare cu mesaje?
E posibil sa ma contrazic, dar nu am pretentia ca textul e un tratat de logica si o cronica exacta. Textul l-am scris acum vreo 3 ani, despre relatia mea care s-a nascut in 2005, care a dansat ce a dansat tango, apoi a murit in toamna si iarna 2007. Atunci, bineinteles, nu ma gandeam ca incep o relatie ca sa o termin. Asa e la fiecare intemeiere, nu? Tu cand torni fundatia iti faci si calculele pentru demolarea de mai tarziu?

elena dumitru spunea...

As vrea sa cred ce spui si sa accept ca textul cu carnatul a fost unul vizionar si inca, de pe drumul de la Budapesta, tu vedeai peste ani finalul unui relatii care nici macar nu incepuse. Astfel ca muscatura din carnatul unguresc dupa prima noaptea de amor puncta finalul unei relatii care avea sa vina peste trei ani. Ce semne ai despre viitoarea ta fosta relatie?

CATALINA22 spunea...

E foarte interesant sa vezi ca lucruri aparent banale din viata noastra ne pot uni de persoane dragi ulterior.Pe dvs. v-a unit un carnat, pe mine o minge de fotbal, care a juns din intamplare la picioarele mele si asa l-am cunoscut pe cel care de 4 ani jumatate imi e suflet pereche(asa cred).In viata cel mai palpitant mi se pare acest neprevazut si cel mai minunat mi se pare modul in care din lucruri mici se nasc lucruri mari, sau iubiri mari!Conteaza mult sa fii la momentul si la locul potrivit(asta tine de destin), restul e in mainile noastre!

starlight spunea...

O poveste interesanta; mi-ar fi placut, totusi, alt titlu.

Andrei Păunescu spunea...

Starlight,
Stiu, si mie mi se pare cam fortat si cam dur titlul, dar uneori, prin soc, atragem atentia ca inauntru e ceva de citit. Mersi de sugestie. Este buna. Promit ca pe viitor o sa fac tot cum ma taie capul.

Andrei Păunescu spunea...

Catalina,
Fie ca vine de la un carnat cu vin din Ungaria, fie ca vine de la o minge de fotbal, intamplarea care ne aduce la picioare o mare iubire este parte din misterul de neegalat al dragostei. Fii atenta cum lovesti mingea aia, sa nu ii dai cu piciorul sau sa o scoti in corner!

Andrei Păunescu spunea...

Elena Dumitru,
1. Nu m-am facut inteles, deci. Eu, la momentul carnatului, nu credeam ca relatia se poate incheia. Puteam fi vizionar spre bine, nu spre dezastru, altfel de ce sa fi mancat carnatul in doi?
2. Faci un slalom prea complicat dintr-o poveste simpla de viata, in care nu a fost deloc calculat sau prognozat nimic
3. Despre viitoarea mea relatie am semnul ca a facut pasul in prezent. Ca atare, nu am semne ca va deveni o "fosta relatie", desi, desigur, cinic si pe baza de experienta vorbind, acest lucru stiu ca este posibil. Dar nu imi doresc si poti intelege din gestul culesului pe care l-am scris in poezia Anotimp secetos, ca atunci cand pui in cos o fructa inca necoapta, nemuscata, nu te gandesti ca ar fi posibil sa devina tescovina de dat la betivi si curvari.

elena dumitru spunea...

Inca de la inceput vreau sa-ti spun sincer ceea ce am inteles din textul tau. Poate ca am fost un pic neclara, poate prea subtila, poate ca ai inteles cu exactitate ceea ce am vrut sa spun si acum vrei sa te intorci la 180 de grade, poate. Nu stiu. Ideea e urmatoarea: cu riscul de a te supara si de a nu-mi mai raspunde vreodata, o sa-ti spun care este parerea mea despre textul pe care l-ai scris.
E normal ca dupa ce postezi zeci de texte care duc spre aceeasi destinatie, fiecare cititor sa-si imagineze un story cu tine si protagonista. Asta am facut si eu. Din curiozitate, am citit si ceea ce a ma scris prin revista tangoista fosta doamna. Intr-adevar, am descoperit multe trimiteri la ceea ce faceai si tu referire. Aceeasi poveste.
Urmarind firul naratiunii, am citit acum o saptamana, exact cand a aparut cartea doamnei, zeci de pagini in care erai prezentat, nu tocmai intr-o lumina reusita, ci mai degraba
intr-un unghi destul de negru, ca fiind un om marunt, egoist, trist, meschin si plin de prefacatorii, un om incapabil sa iubeasca pe altcineva decat pe sine, care se bate cu pumnii in poezie ca a gasit femeia vietii, dar pe care nu vrea s-o ia de nevasta, daca doamna asta isi doreste si lucrul asta ii aduce linistea sufleteasca, si o femeia disperata, care simte ca tineretea ii fuge de sub picioare, si care se-arunca cu sexul inainte, sufocandu-l pe omul pe care-l considera ales, si care dupa ce relatia s-a terminat, isi sufleca manecile si ameninta cu polonicul cuvintelor din spatele gardului. Ca sa fiu si mai excata, poate ai citit si tu, nu stiu, cartea despre care vorbesc se numeste “Noi suntem zeite” si a aparut cam de o saptamana pe piata.
Citind textul tau cu carnatii, am sesizat o ironie destul de fina, in asa fel incat cine nu intelege, sa se amuze, cine totusi o face, vorba lui Bacovia “nu rade, citeste-nainte”
Asadar, iarta-mi expresiile, dar vreau sa-ti lamuresc de ce bat apa in piua cu asta. Mie mi se pare ca textul tau o descrie ca fiind disponibila “de cînd pacienta a intrat pe uşă”, iar expresiile “Investigaţiile au fost sumare, căci diagnosticul l-am pus”, “Orele de după medicaţia, oferită neapărat în pat, cum se cuvine”, “Nu am avut ce să-i ofer de mîncare şi de băutură”, si ca statutul unei femei care se lasa cucerita cu mancare, respectiv un carnat, nu fac decat s-o murdareasca si sa fie catalogata drept “o femeie usoara”. Ceea ce pana acum, in toate textele tale, nu sesizasem asta. Poate gresesc, poate ca e rodul imaginatiei mele, dar din afara, urmarind povestea, asa se vede.

Inca o data iti cer scuze daca am exagerat!

Andrei Păunescu spunea...

Elena,
1. Nu am timp si rabdare sa ma intorc cu 180 si nici macar cu 90 de grade macar.
2. Nu m-am suparat eu pe Liv, pentru marlania lui, de ce sa ma supar pe tine?
3. Textele mele nu au aceeasi destinatie, macar pt ca unele sunt scrise inainte sa existe acea femeie in viata mea.
4. Revista este scrisa excelent, de regula, cel mai bine din presa noastra de gen si nu numai.
5. Eu nu am citit cartea, stiind ca vor fi acolo razbunari si frustrari. Nu imi place sa dau de realitati mizere si josnice despre o femeie cu care am avut cativa ani in comun si pe care am apucat sa o admir. Mai bine asa.
6. Azi, doamna in cauza, cea intransigenta in scris, m-a sunat si mi-a spus plangand ca mizeriile pe care le-a scris in carte (banuiesc ca puse pe hartie cu talent, ca are din plin!) sunt o suma de distorsionari, de proiectii in oglinda, pe care le-a asezat astfel incat sa isi recapate, in fata celor care stiu cat a cersit in relatia cu mine, demnitatea de femeie inselata, ranita, umilita etc. O iert cu drag, ca pe un raposat. Ea va avea remuscari, nu eu. Le are deja. Pana la lacrimi, desi e in luna de miere.
7. In ce lumina sa ma fi scris, oare, daca nu urata? E razbunarea femeii ranite, dar am iertat-o, pentru ca si eu i-am gresit, dar nu cum crede ea.
8. Daca eram atat de negru, marunt, egoist, trist, meschin, prefacut, de ce a vrut sa ma duca la primarie aproape cu forta? Nu cred ca din generozitate. Dar ce sa spuna acum? Acum ma intreaba daca m-as intoarce la ea, ca ar divorta maine, desi inca nu i s+a uscat cerneala pe certificatul de casatorie.
9. I-am spus ca titlul cartii e prost si mi-a marturisit ca nu mai are cine sa o sfatuiasca, asa cum o faceam eu. Poate ca e asa, poate ca nu, dar in mod sigur ar fi trebuit unul mai expresiv. Asta e slab de tot. Macar cartea sa fie buna! Cand o sa o citesc, o sa fac o cronica.
10. Nu am intentionat nici o ironie fina in Carnatul... A fost inceputul unei frumoase povesti, careia i-am dat un titlu cam vulgar, care sa atraga atentia. Atat.
11. Da, chiar ca bati apa in piua cu asta. Cum ea a scris realitati si inventii, asa si eu am scris si am inventat in text. Eu o respect si ma respect, asa ca nu voi lasa pe nimeni sa o jigneasca macar pentru intervalul in care a fost femeia mea. Iar apropo de disponibilitate, sunt curve ordinare care te lasa sa astepti cu lunile si fecioare care intra in pat din prima clipa si nu e nimic rau in asta. Ce am scris eu si-a atins scopul: te-a incitat. Articolul a fost, deci validat. NU este o declaratie la politie ci un text cu adevar si inchipuire pentru citit. Interpretarea ta este murdara, ca as fi lasat sa se inteleaga ca se lasa cucerita cu mancare si bautura! Tocmai ea? Este o femeie bogata, desteapta, celebra, careia nu ii lipseste nimic din cele materiale, si care mananca foarte putin, cum sa spun eu asa ceva? Ai exagerat, dar nu m-am suparat. Toate cele bune!

elena dumitru spunea...

Multumesc de raspuns, ai fost extrem de elegant in exprimare, cu toate ca nu meritam. Am intrecut masura, am scormonit ca o gaina in pamant nestiind ce caut, de fapt. Acum mi-e clar, insa am invatat din asta ca de multe ori curiozitatea te impinge la extrem, nestiind ca astfel poti dezamagi, jigni sau ca poti pierde un camarad cu care poti schimba pareri.
Iti cer scuze inca o data.
P.S. "Daca m-ai iertat precum zici, mi-ar placea, in masura in care ai timp, sa arunci o privire pe blogul meu, pentru ca mi-ar prinde bine o parere profesionista."
Multumesc.

Anonim spunea...

Voi poeții, visătorii vă hrăniți cu astfel de amintiri legate de femeile cu care ați fost împreună: un cârnaț, un fir de iarbă, lenjerie, un vin dulce, parfum. Pe urmă spuneți că o iubire bazată pe cumpărături nu e sănătoasă, dar cumpărăturile au fost făcute din iubire.

Nu cred că din iubire pentru ea ai cumpărat cârnații. Tocmai ieșeai din magazin cu cârnații. Erau gata cumpărați, pe urmă ai primit telefonul. Te-ai bucurat că ai șansa să îi faci o vizită din care poate pică ceva.

Am senzația, dar sper să mă înșel, că iubirile se mai înfiripă doar dacă există o doză de material care să le mențină: cârnațul de rigoare, parfumul, vinul dulce, lenjeria.

Oare chiar atât de importante să fie aceste lucruri? Am 28 de ani și un soț lângă care sunt alături de aproape 10 ani și îmi amintesc de primele zile în care ne-am cunoscut. Ne plimbam ținându-ne de degetul mic, a venit cu mine la doctor când mi-am făcut analize de sânge, ne întâlneam la bibliotecă ca să citim ziarele împreună, făceam sport împreună, navigam pe internet împreună. Și acum ca și atunci facem foarte multe lucruri împreună.

Acesta este secretul unei relații de durată și mai este un secret: să nu ajungeți ca lucrurile să devină mai importante decât relația. Mă refer la mobile, haine, mașină, lucruri în casă și bani. Dacă un cuplu reușește să se detașeze de toate cele la care m-am referit mai sus, fericirea îi este garantată.

Mult noroc în dragoste Andrei și poftă bună pentru data viitoare când ajungi la cârnați.

cireshica spunea...

Niciodata n-am inteles femeile disperate dupa maritis.Oare actul acela garanteaza cumva fericire vesnica?sau primesc de doua ori mai multa fericire odata cu semnatul?O mai mare dovada de iubire este sa stai cu cineva pur si simplu DE DRAG.Daca iubesti de ce sa sufoci,mai bine respira linistita ,relaxata!Casatoria poate sa vina si ea la un moment dat ,dar sa vina intr-un firesc ,nu fortat!

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
Nici nu am pretins ca am cumparat carnatul pentru intalnire, ba chiar am spus ca era deja luat. Ma mir ca nu ai inteles mesajul ca masa a fost un accesoriu al acelei intalniri. iti urez relatie linistita in continuare si nici nu stiu de ce ai atitudinea cumva critica, pentru ca nu sustinem nimic contrariu. Data viitoare, te rog sa semnezi, oricum ai face-o

Andrei Păunescu spunea...

Cireshica,
Era cazul sa apara cineva pe aici si cu numele asta, pentru ca nu mai e mult pana vor cadea fructele din pom. Nici eu nu am inteles si nu inteleg inversunarea de a distruge o realitate frumoasa cu o formalitate frustranta, daca e impusa. Dar, daca inversunarea e mai mare ca dragostea, inseamna ca nu merita efortul si nu era potrivita investitia