New York, 12-15 iunie 2008
Nici prin cap nu imi trece sa traiesc in alta tara decat Romania, desi, pana in 1989, imi parea rau ca tata nu a ramas in America in 1971. Dar, daca ar fi sa ma stric la minte si sa imi pot, totusi, activa glanda emigrarii, fara indoiala ca as putea trai doar la New York sau la Londra.
Am ajuns in America pe 12 iunie 2008, dupa o escala de doua ore la Amsterdam. Prima data, am calcat pe pamantul acesta de dincolo de Ocean, care imi da fiori, tot intr-un iunie, in 1994. Atunci, am avut o stare de emotie ca la primul sarut, cand am coborat pe aeroportul din Los Angeles. De atunci, am mai fost de cateva ori, inclusiv in 11 septembrie 2001 la New York, apoi de doua ori in prima parte a lui 2002. Chiar si asa, cu tot drumul lung cu tot, imi doresc sa nu fie ultima calatorie, pentru ca, oricata mizerie, inegalitate, cadere economica, incultura, amestecatura umana si alte neajunsuri am gasit aici, tot sunt fascinat de aceasta tara inegalabila si incomparabila. Decat cu Anglia. Si cu Romania.
Unii sunt obsedati de masini, altii de haine, altii de bijuterii, altii de undite, altii de timbre. Eu nu ma pot nici acum scoate de sub zodia pasiunii pentru chitari si tot ce tine de sunetul de tip rock-flok. Inca din prima zi la New York, am intrat in magazinul din care am cumparat in 2001 chitara electroacustica si procesorul de scena pe care cant si azi. Intre rastelurile cu Fenderuri, Gibsonuri, Ibanezuri, intre muntii de Marshalluri si procesoare, ma simt aproape la fel de bine ca in bratele femeii iubite. Sunetul lor aproape orgasmic este o continuare organica a cuvintelor, gemetelor, soaptelor, strigatelor, tacerilor feminine.
Am umblat kilometri intregi prin senzationalul Nou York, m-a prins si ploaia, m-am asfixiat in duhoarea metroului si a umezelii oceanice, dar nimic nu m-a putut face sa ma scarbesc de cel mai dinamic si nebunesc oras al lumii, in care se intampla totul, 24 din 24 si in care, asa cum imi spunea Florian Pittis dupa ce s-a intors din America prin 1979, orice ai face, nu mai surprinzi pe nimeni, pentru ca deja totul s-a intamplat la New York, s-a mai vazut asa ceva acolo.
Nu sunt un religios, un practicant ostentativ, dar am simtit nevoia sa stau cu capul in palme in Catedrala Sfantul Patrick si, pentru o clipa, m-am simtit la Dublin, unde am trait momente fara egal, vara trecuta, in 2007.
Desi toate s-au scumpit foarte mult in America ultimilor ani, inca este aproape totul mult mai ieftin decat in Europa, de la haine pana la combustibil, de la mancare pana la taxiuri, de la pantofi pana la cosmetice.
Am vazut meciul cu Italia la restaurantul Casa Romana din cartierul Queens impreuna cu George Chirca si cu un alt roman ratacit pe acolo. A fost un excelent 1-1, dar puteam bate, daca Mutu, care oricum a dat golul de 1-0, nu rata un 11 m in final. Am mancat la un bufet chinezesc unde dai intre 7 si 10 dolari si mananci cat poti din cateva zeci de feluri intinse la liber in platouri.
Am venit in SUA aproape fara bagaje. Cateva schimburi si atat. Valiza am umplut-o cu ce mi-au cerut cei cu care urma sa ma vad: cateva zeci de eugenii, ceai de galbenele, cateva salamuri de Sibiu, fasconal, carti in romaneste, extraveral, spirulina, jumatate de litru de palinca si alte cateva produse pe care nici milioanele din buzunarele romanilor americani nu le pot egala si substitui. Pentru ca, pe de o parte, sunt foarte bune, iar, pe de alta, ele duc in casa emigrantilor o parte din gustul si aerul de acasa.
Am intrat in Hard Rock Cafe din Times Square si am stat cu gura cascata in dreptul vitrinelor cu chitari sau haine ale gigantilor scenei, care sunt mai atragatoare, pentru mine, decat bauturile si mancarurile de pe teghele. Va trimit o imagine cu o chitara a lui Eric Clapton. Cred ca este mai bine decat sa va trimit o poza a mea de la o carciuma, cu paharul in mana, sau de pe capota unui Chevrolet Corvette rosu, gasit intr-o parcare.
Am luat urme pe care le cunosc deja demult prin New York: cartierul Little Italy din Manhattan, unde unchiul Paul Finescu ne-a dus, pe mine, pe tata si pe sora mea Ana, la o pasta si un vin in septembrie 2001, bulevadrul Boroadway care face nota separata de majoritate strazilor paralele si perpendiculare ale Manhattanului si serpuieste printre artere, am intrat si in Central Park cu gandul la John Lennon si la faptul ca el a dat senzationala Anglie pe acest oras, am urcat pe Empire State, m-am fatait prin mallurile noilor Gemeni din Piata Columbus de langa Central Park, apoi am luat pas cu pas oraselul Astoria din zona Queens, care e pe continent, unde si stau. Daca vreti o comparatie cu Bucurestii, cele cinci sectoare newyorkeze ar fi Manhattan, Queens, Brooklyn, Bronx si Staten Island (le-am asezat in ordinea descrescatoare a nivelului de viata si civilizatie), iar in interiorul acestora sunt incorporate oraselele cum e si Astoria, care ar fi echivalentele unor cartiere ca Berceni, Colentina, Pajura si asa mai departe. Mai mici decat aceste delimitari sunt asa-numitele blockuri, adica spatiile dintre strazi si bulevarde. Cand vrei sa cauti o strada, nu spui "ma duc pana la a treia pe dreapta", ci spui "merg trei blockuri incolo".
Nici nu am ajuns bine si fac si eu caz de cat de bine ma pricep. N-ar mai urma, pentru ca spectacolul fitelor penibiole sa fie intreg, decat sa vin in tara peste cateva zile si sa spun, ca Raducioiu in iarna lui 1990 (dupa doar cateva luni de Italia): "Com se spune la voi, in romaneste, la...?"
Cand mai pun mana pe cate un computer cu net, va mai dau de veste.
Va iubesc. Ca pe America. Luati aceasta marturisire-declaratie ca pe un mare compliment! Exact de ziua mortii lui Eminescu. Cel care ne-a invatat sa nu ne jucam cu cuvintele mari ale limbii romane.
P.S. Mi-e teama, ca intotdeauna, de ridicol si nu stiu cu ce poze potrivite sa ilustrez textul. Pe de o parte, nu pot, aproape fizic vorbind, de jena previzibilului, sa va arat vreo fotografie cu mine dus de lift pana la etajul 86 in Empire State sau o imagine placida intre trasurile din Central Park. Pe de alta parte, bine nu e nici sa public o poza care ar fi putut fi facuta la Pucioasa, cu nimic reprezentativ pentru aceasta calatorie. Asa ca vedeti dumneavoastra daca am ales bine.
Azi, 20 iulie 2008, Adrian Păunescu împlineşte 65 de ani. (ştire de agenţie)
De la Ştefan Andrei am auzit, în adolescenţă, formula asta, "Prietenul anevoie se cunoaşte", în care jocul de cuvinte anevoie-la nevoie se confirmă, din păcate, prea des în realitatea relaţiilor, nu doar în realitatea sonorităţii limbii române. Dar eu nu mă pot plânge. Eu nu v-am regăsit anevoie, ci la nevoie. Am revenit, am explicat, aţi citit, aţi înţeles şi mi-aţi dat semne că am procedat şi eu şi voi ca yoghinii, care stau în nemişcare timp lung, apoi, când îşi propun să respire şi să se mişte din nou, totul se întâmplă de parcă nu ar fi avut loc nici un îngheţ al vitalităţii. Vă mulţumesc tuturor şi în parte şi vă asigur că... Ei, ia să vedem ce credeţi că vă asigur? Că nu o să mai fac? Că o să scriu zilnic, ca un tocilar speriat? Că greşelile nu le voi repeta? Nici vorbă! Vă asigur că, dacă viaţa mă va aduce în situaţia asta (acum parcă a vorbit Ion Iliescu prin tastatura mea, fibros-lemnos), o să procedez la fel, o să fiu absent, apoi o să sper că vă voi regăsi, dar voi reveni mereu din sincopele mele cu ceva de spus sau de arătat. Ce ziceţi? Nu merit şi eu un răspuns, la cât de tandru mă uit în ochii voştri, de acolo, din metroul newyorkez unde a fost făcută poza, în iunie 2008?
1. Da, ştiu, aveţi dreptate, m-am purtat cu blogul meu exact cum se poartă un bărbat idiot cu nevasta pe care crede că o are pe veci, dacă ea a apucat să-l iubească şi să-i arate asta. Atât de mult timp a trecut de când nu am mai postat, că mi-am uitat şi parola şi abia am reuşit să reintru. 
zile treburi pe la doctor, nu probleme cine ştie ce, dar necesare, după un drum care m-a dat peste cap şi peste corp. Doctorul m-a asigurat că nu e nimic organic, ci sunt agitaţii şi turbulenţe de la cap, inimă, dor şi visătorie.
şi, după ce am reuşit să îmi aflu parola şi să reintru pe blog, am şi postat.
Incep sa ma simt din nou acasa. Mai trimit cateva poze si apoi ma apuc de bagaje. Sunt iar in New York, unde alerg si iau imagini, pentru mine si pentru cei care intra aici, pe blog. In setul de azi, am pus imagini cu:
